* Pentru a iniţia potenţialii aplicanţi ai proiectelor în acest domeniu, va fi organizat la Buxelles un eveniment dedicat programului european
* Pentru a iniţia potenţialii aplicanţi ai proiectelor în acest domeniu, va fi organizat la Buxelles un eveniment dedicat programului european
Apelul pentru propuneri de proiecte în domeniul energiei aferent anului 2012 din cadrul Programului Energie Inteligentă – Europa – IEE II, lansat de Comisia Europeană prin Agenţia Europeană pentru Competitivitate şi Inovare în data de 20 decembrie 2011 se va încheia în data de 18 mai anul acesta, cu excepţia iniţiativei integrate privind“ Instruirea şi calificarea forţei de muncă în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie în clădiri”, care are ca limită data de 30 aprilie 2013.
Bugetul pentru acest apel este de 67 de milioane de euro, iar durata maximă a proiectelor este de trei ani. Prin intermediul acestui program, vor fi sprijinite proiectele care vizează acţiuni în domeniul eficienţei energetice şi al utilizării raţionale a resurselor de energie, acţiuni în domeniul surselor noi şi regenerabile de energie şi sprijinirea diversificării energetice, precum şi promovarea eficienţei energetice şi utilizarea surselor noi şi regenerabile de energie în transport. În acest sens, finanţarea comunitară poate acoperi până la 75 la sută din costurile eligibile ale proiectele, cu excepţia proiectelor finanţate în cadrul iniţiativei integrate privind “Instruirea şi calificarea forţei de muncă în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie în clădiri”, pentru care finanţarea comunitară poate acoperi până la 90 la sută din costurile eligibile.
Aplicaţiile se depun în limba engleză, prin utilizarea sistemului online şi a formularelor de aplicaţie existente în sistem, informaţiile necesare fiind furnizate de site-ul Agenţiei Europene pentru Competitivitate şi Inovare – Energie Inteligentă Europa sau site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Pentru ca potenţialii aplicanţi ai acestui program să înţeleagă modul de selectare a proiectelor de către Comisia Europeană, în data de 24 ianuarie, se va organiza, la Bruxelles, European Info Day, unde sunt invitaţi toţi cei interesaţi să depună proiecte pentru apelul de propuneri aferent anului 2012. În cadrul acestui eveniment, CE va furniza informaţii actualizate asupra politicii energetice în domeniul resurselor regenerabile de energie şi eficienţei energetice şi va organiza reuniuni pentru clarificarea diverselor aspecte care se intenţionează a fi incluse în propunerile de proiecte.