*Proprietarii au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Băsescu, dar Guvernul a stabilit deja noile subvenţii
*Proprietarii au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Băsescu, dar Guvernul a stabilit deja noile subvenţii
Reprezentanţii Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP) Buzău au trimis alături de toate asociaţiile de proprietari
din România afiliate la Liga ,,HABITAT'' o scrisoare deschisă Preşedintelui României, Traian Băsescu, în legătură cu proiectul de act normativ al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale legat de acordarea de ajutoare de încălzire pentru sezonul de încălzire 2011-2012.
Potrivit datelor furnizate de Constantin Ionescu, vicepreşedintele UAP Buzău, reprezentanţii asociaţiilor au propus autorităţilor o nouă grilă de compensare procentuală a valorii efective a facturii la energia termică. De asemenea, reprezentantul UAP Buzău susţine că organizaţia a atras atenţia încă din luna mai a acestui an cu privire la necesitatea unui act normativ ce trebuia lansat în dezbatere publică , cu propunerile concrete de ajutoare pentru încălzire, şi nu la această dată în pripă, fără a exista o analiză profundă a impactului asupra populaţiei.
În ciuda cererilor făcute de proprietari, Ordonanţa adoptată recent în acest domeniu prevede ridicarea plafonului prin adăugarea unei noi categorii de beneficiari: cei cu venituri între 615 şi 786 lei/persoană/lună, lucru care va duce la creşterea numărului beneficiarilor de ajutoare de încălzire de la 200.000 la 320.000 de persoane. De asemenea, guvernanţii au mai decis că va creşte plafonul maxim pentru acordarea de ajutoare de încălzire pentru persoanele singure, la 1082 lei/persoană. Astfel, persoanele singure care au venituri cuprinse între 786 lei şi 1082 lei vor beneficia de o compensare de 10%.
Vicepreşedintele UAP Buzău, Constantin Ionescu, susţine însă că propunerea lor viza ca nivel maxim pentru subvenţii să fie de 1.100 lei/persoană/lună şi nu 786 lei/persoană/lună. “Oamenii au venituri din ce în ce mai mici. S-au redus salarii, au fost făcute concedieri, dar preţurile au tot crescut, aşa că trebuie să se ţină cont de problemele cu care se confruntă locatarii. Populaţia plăteşte facturile pentru incompetenţa celor care au gestionat timp de 20 de ani sistemul energetic din România”, ne-a declarat reprezentantul UAP Buzău.