Asociaţia Pro Democraţia Buzău a instituit o linie telefonică la care buzoienii pot sesiza orice nereguli pe care le constată pe întreg parcursul zilei de duminică, în intervalul de desfăşurare a referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României. De altfel, cu acea ocazie, asociaţia va participa cu un număr de 24 observatori ficşi şi mobili pentru judeţul Buzău, informează preşedintele Horaţiu Anghelescu.
„Ne exprimăm convingerea că, la fel ca la alegerile locale desfăşurate în 10 iunie a.c., la vot se vor prezenta un număr mare de buzoieni care înţeleg că prezenţa lor în cadrul proceselor electorale înseamnă asumarea unei atitudini civice, responsabile, indiferent de opţiunea politică a fiecăruia. Susţinem desfăşurarea în condiţii de maximă corectitudine a referendumului şi vom depune toate eforturile pentru ca acest lucru să nu rămână doar un deziderat, ci să se împlinească în realitate. Rugăm toate persoanele care sesizează o fraudă sau o tentativă de fraudă în cadrul referendumului din 29 iulie a.c să sune la tel: 0747.043.528 – număr taxabil cu tarif normal”, mai spune Horaţiu Anghelescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Buzău.