Turismul buzoian, trend ascendent şi în mai

Potrivit datelor  centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău, de la începutul anului în curs şi până în luna mai inclusiv, turismul la nivelul judeţului nostru a înregistrat permanent un trend ascendent.

 

 

Potrivit datelor  centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău, de la începutul anului în curs şi până în luna mai inclusiv, turismul la nivelul judeţului nostru a înregistrat permanent un trend ascendent.

     Astfel, dacă în ianuarie în principalele structuri de primire turistică erau înregistrate 2.144 de sosiri, numărul acestora aproape s-a dublat corespunzător lunii mai, ajungând la 3.940 sosiri. Cele mai multe din totalul acestora au fost evidenţiate la nivelul hotelurilor, urmate de pensiunile agroturistice, moteluri, pensiuni şi vile turistice.

     O situaţie similară şi în ceea ce priveşte înnoptările în structurile din zonele turistice buzoiene, de la 5.439 în ianuarie, numărul acestora dublându-se în mai, respectiv 1.1240 înnoptări.

     Turiştii veniţi în concediu într-una dintre destinaţiile turistice buzoiene au preferat în marea lor majoritate să se cazeze la hoteluri, respectiv 8.462 înnoptări corspunzătoare lunii mai, cei mai puţini preferând pensiunile turistice, respectiv 337 în aceeaşi perioadă.

     Comparativ cu perioada similară din 2010, numărul sosirilor în structurile turistice buzoiene a fost net superior celui corespunzător anului în curs, cu aproape 1.000 sosiri în plus faţă de situaţia actuală.

     De asemenea, o diferenţă semnificativă se constată şi la capitolul înnoptări în hotelurile  şi pensiunile  turistice din judeţul nostru. Corespunzător lunii mai din 2010, s-au înregistrat cu peste 3.000 de înnoptări mai mult, comparativ cu aceeaşi lună a anului în curs.