,,Dicționarul explicativ al limbii române dă cinci definiții pentru cuvântul <lecție>. Departe de a cădea în didacticism, spectacolul meu <Lecția> are câte ceva din toate cele cinci definiții. De la pledoaria pentru păstrarea curățeniei limbii române
, la redescoperirea primelor manifestări literare prezentate cu umor, unele sub formula <Știați că?>, de la candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice, până la cea mai frumoasă poezie de dragoste și până la cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre ce n-ar trebui să uităm: să iubim. Iată câteva din temele pe care le vom dezbate în spectacolul <Lectia> (….) Am avut premiera, într-un sat, a unui spectacol foarte interesant, se cheamă <Lecția>. Este o lecție de iubire, respect, istorie, patriotism. E mai mult decât o lecție. Am pornit spectacolul dintr-un sat, un sat foarte drag mie, din comuna Izbiceni, un spectacol care a avut loc în Centrul cultural care-mi poartă numele. M-am bucurat să văd o sală arhiplină, emoționată. Ideea mea de a pleca de aici și de a bântui prin țară – nu mă voi duce în orașele mari, voi fi în orașele unde, de 20 de ani, nu s-au mai întâmplat evenimente culturale reale. Eu plec și încep turneu în Republica Moldova, am un singur spectacol în Chișinău, apoi mă duc în orășele mici, unde oamenii au nevoie“, a vorbit Tudor Gheorghe despre spectacolul său ,,Lecția”.
Râmnicenii se vor număra printre fericiții beneficiari ai ,,Lecției” lui Tudor Gheorghe, spectacol care va avea loc pe scena Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu”. Iubitorii de istorie, limbă și folclor românesc sunt așteptați pe 7 aprilie, la ora 19,00 la acest spectacol.