Tudor Gheorghe revine la Buzău cu cel mai nou spectacol al său, „Lecția”. Reprezentația va avea loc pe 25 noiembrie la sala Consiliului Județean, de la ora 19.00.
Noul proiect din 2014 al maestrului Tudor Gheorghe, spectacolul denumit simplu, „Lecția“, a avut premiera în această primăvară la unicul Centru Cultural „Tudor Gheorghe“ din România, cel de la Izbiceni, județul Olt. Maestrul a colindat cu acest spectacol în aproape toate cotloanele României, a fost și prin Republica Moldova, și nu numai – de la Babadag la… Paris, Milano.
„Dicționarul explicativ al limbii române dă cinci definiții pentru cuvântul <lecție>. Departe de a cădea în didacticism, spectacolul meu <Lecția> are câte ceva din toate cele cinci definiții. De la pledoaria pentru păstrarea curățeniei limbii române, la redescoperirea primelor manifestări literare prezentate cu umor, unele sub formula <știați că?>, de la candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice, până la cea mai frumoasă poezie de dragoste și până la cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre ce n-ar trebui să uităm: să iubim. Iată câteva dintre temele pe care le vom dezbate în spectacolul <Lecția>“, spune Tudor Gheorghe despre spectacol.
„Lecția”, denumire simbolică, este un spectacol unic, plin de iubire și patriotism, prin care maestrul vine în întâmpinarea profesorilor, elevilor și tuturor spectatorilor pentru a le arăta cât de frumoasă este limba română. Spectacolul acoperă texte excepționale, poezii deosebite și mult umor, aducând în centrul atenției adevăratul folclor românesc.
„Spectacolul începe cu o pledoarie pentru păstrarea acurateței limbii române. Dacă nu-ți păstrezi frumusețea limbii tale, nu poți să vorbești de dragoste. Vom ajunge la cântecul popular românesc, la cele mai frumoase poeme, apoi voi intra într-o zonă de gând de reîntoarcere acasă, la părinți. Spectacolul se va încheia cu dorul de casa noastră, de țară. Sunt texte excepționale, poezii deosebit de frumoase, spectacolul e plin de umor“, a mai declarat Tudor Gheorghe.
Prețul unui bilet la spectacolul lui Tudor Gheorghe de la Buzău este de 60 de lei, pentru rezervări sunați la telefon 0740.496.561.