- OPINIA vă face cunoscută lista agenților din municipiul Buzău
De zece ani, foștii sectoriști de dinainte de Revoluție au căpătat o nouă denumire și atribuții similare, pentru ca buzoienii să aibă la cine apela în cazul micilor probleme. OPINIA vă prezintă schema actuală a Poliției de Proximitate din municipiul Buzău, pentru a ști, în caz de nevoie, pe cine să chemați.
La agentul care are în competență supravegherea zonei în care locuim putem apela ori de câte ori suntem în fața unei stări conflictuale care nu este de o gravitate foarte mare, în cazul tulburărilor de ordine publică de mică amploare și chiar când suntem martorii unei infracțiuni, pentru ca polițistul să poată constata în flagrant fapta și să ia primele măsuri până la sosirea celor abilitați să cerceteze. Agenții de proximitate trebuie, conform atribuțiilor, să își petreacă mare parte a programului de lucru pe teren, în cartierul pe care îl au în grijă, pentru a cunoaște populația, obiceiurile specifice zonei, locatarii, zonele cu grad de risc și, nu în ultimul rând, pentru a avea o evidență clară a evenimentelor care se petrec în aria de competență.
36 de polițiști de proximitate activează în prezent în cadrul biroului de profil al Poliției Municipiului Buzău, sub coordonarea comisarului șef de Poliție Cristian Marian. Indiferent de complexitatea zonelor și de densitatea populației din cartierele de competență, atribuțiile agenților sunt clare și unitare, indiferent dacă țin legătura cu cetățenii din centrul urbei sau cu buzoienii de la periferie. Iată care sunt polițiștii care ar trebui să vă cunoască și la care să apelați cu încredere în cazul în care aveți vreo problemă.