Magistraţii Tribunalului Buzău sunt obligaţi de lege să intre în vacanţă de la 1 iulie şi până la 31 august, perioadă în care instanţele buzoiene îşi vor reduce semnificativ activitatea. Ca urmare, instanţele de judecată de la Tribunalul Buzău vor funcţiona cu personal aproape înjumătăţit.

Persoanele care au diverse litigii pe care speră să le soluţioneze prin intermediul instanţelor trebuie să aştepte până în luna septembrie, deoarece pe masa judecătorilor nu vor ajunge decât dosarele considerate urgente. În această categorie, în competenţa secţiei civile, intră în primul rând cauzele cu minor şi cele de fond funciar.
Cei care săvârşesc sau au comis deja infracţiuni nu vor simţi însă că judecătorii intră în vacanţă. În această perioadă, la secţia penală sunt judecate cauzele cu arestaţi, măsurile preventive şi plângerile împotriva măsurilor dispuse de procuror.