Trenul Regio pe ruta Buzău – București Nord devine InterRegio de la 1 august

   Începând cu data de 1 august, mai multe trenuri Regio devin InterRegio, iar operatorii de transport feroviar de pasageri au obligația de a respecta aceste noi reglementări legislative.

   Printre trenurile cărora li se va aplica această modificare de la 1 august se numără și R 5004, R 5009, cu ruta Buzău – București Nord și retur. Acestea se transformă în IR 1756 și IR 1757.

   Modificarea rangului acestor trenuri nu va influența prețul achitat de călători pentru bilete și abonamente pentru călătoriile efectuate pe rutele unde trenurile Regio devin InterRegio.

Pasagerii au avantajul că, de la 1 august, pot face, opțional, rezervări pe loc și pentru distanțe mici. De asemenea, vânzarea on-line  de bilete la tarif Regio pentru aceste trenuri va fi disponibilă în cel mai scurt timp.

   Potrivit CFR Călători, biletele de călătorie la trenurile devenite InterRegio pot fi cumpărate la tarif Regio numai de la casele de bilete ale agențiilor CFR sau din gările aflate pe ruta trenului cu rang modificat.

   Tarifele de tren Regio, cu rezervare opțională, vor fi aplicate numai la clasa a 2-a, pentru bilete de tip preț întreg, copil, elev, student, pensionar.

   Majoritatea trenurilor devenite InterRegio vor circula după aceleași orare și vor menține opririle itinerarice.