Trei indivizi din Cernavodă şi Feteşti, reţea de prostituţie în apartamente închiriate în Buzău

Timp de patru luni, Buzăul a fost oraşul unde doi indivizi din Cernavodă, cu complicitatea unuia din Feteşti şi a cinci tinere, au reuşit să pună bazele unei reţele de prostituţie, activitate care le-a adus venituri de peste un miliard lei vechi.

Miercuri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Ialomiţa şi Mehedinţi, au efectuat, sub coordonarea procurorului de caz, trei percheziţii domici­liare în oraşele Feteşti şi Drobeta Turnu Severin, la trei persoane bănuite de ­pro­xenetism.

Din cercetări a reieşit că, în perioada august – decembrie, bănuiţii, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, din Feteşti şi Cernavodă, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către cinci tinere, din Ialomiţa şi Cernavodă, în apartamente închiriate pe raza municipiului Buzău, însuşindu-şi sumele de bani obţinute astfel.

Indivizii plasaseră fetele în câte un apartament şi făceau rost de clienţi prin publicarea de anunţuri pe siteuri de ma­trimoniale. Astfel, timp de patru luni, prin paturile celor cinci tinere au trecut atât bărbaţi din Buzău, cât şi din Cluj şi Constanţa.

Joi, în urma audierilor, poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut doi bărbaţi în vârstă de 23 şi 30 de ani, din Cernavodă, bănuiţi de proxenetism, ridicaţi în urma a trei percheziţii efectuate în Feteşti şi Drobeta Turnu Severin. Un al treilea, de 30 de ani, din Feteşti, a fost pus sub control judiciar de către procuror.

Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au condus la audieri 13 persoane – indivizii ridicaţi de în urma percheziţiilor, tinerele care prestau servicii cu bună ştiinţă şi cinci martori – inclusiv din judeţele Cluj şi Constanţa- şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 200 de grame de bijuterii, peste 13.000 de lei, precum şi telefoane mobile şi laptopuri.

Joi, cei doi tineri în vârstă de 23 şi 30 de ani, reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea luării măsurilor legale.

În activităţi au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.

Cei trei au primit control judiciar pentru 60 de zile.