Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona seismică Vrancea, anunță Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Mișcarea telurică a avut loc la ora 1,22, la o adâncime de 140 de kilometri.
În ultimele 24 de ore, în aceeași zonă se mai înregistraseră alte două cutremure. Primul, cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter, s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora 00,57, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cel de-al doilea, de vineri dimineaţă, la ora 4,03, a avut 2,6 grade pe Richter, și s-a înregistrat tot în zona seismică Vrancea, dar în judeţul Vrancea.
Cel mai puternic seism din acest an a avut magnitudinea 3,9 şi s-a produs în 4 februarie în judeţul Buzău.
Anul trecut, în România, cel mai mare seism a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17,08, şi a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.
Cele mai puternice cutremure produse în România în ultimii 27 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.