Acum câteva luni, preşedintele Filialei Buzău a Ligii Scriitorilor din România, Dumitru K. Negoiţă, mi-a adus trei cărţi semnate de Elena Căpăţână, membră a Ligii Scriitorilor. Pe distinsa doamnă am cunoscut-o ulterior, la o manifestare literară desfăşurată la Şcoala Gimnazială din satul Ursoaia, comuna Vipereşti, Buzău. Am obiceiul impus mie însumi de a scrie despre toate cărţile primite. Nu prea pot să mă ţin de cuvânt din zeci şi zeci de motive. Uneori, trec câte doi trei ani până deschid vreo carte aşezată la îndemână, oricând gata să fie citită. O frunzăresc, cum se spune, şi o las să mai aştepte. Nu sunt critic literar şi nu pot funcţiona pe „pilot automat”. După lectură, cărţile respective ajung la cunoştinţele mele din lumea literară sau în bibliotecile şcolare. Îmi place să dăruiesc cărţi. Cărţile trebuie „să circule”. Am plămânii plini de praf de bibliotecă şi vreau ca, măcar acasă, să nu simt această pulbere de aur cum îmi intră în ochi şi în nări. Cu ani în urmă, când am mutat vreo 25.000 de cărţi, dintr-un spaţiu în altul, mi s-au tocit „buricele degetelor”, amprentele, ca să zic aşa. Parcă îmi polizasem vârful fiecărui deget. Am iubit cărţile imediat ce am învăţat să citesc. Le iubesc şi acum. Le caut cum caută un pescar locul ideal pentru pasiunea sa. Am dăruit mii de cărţi. Partea frumoasă a vieţii mele o datorez cărţilor. Inclusiv cărţii mele de muncă, un mic roman care m-a dus până dincolo de malul pensionării. Despre autoarea ale cărei cărţi urmează să le prezint nu ştiu prea multe. Inginer de profesie, din câte am înţeles eu, în prezent aceasta desfăşoară o activitate mai rară, cea de „practician de bază de vindecare recognitivă. Practician Certificat de Reconectare”. Sunt termeni ştiinţifici cu care va trebui să ne obişnuim, altfel ne mănâncă stresul şi azotul din legume, sau cromozomii din dotare. Am făcut această lungă introducere pentru a încerca să mă conving că am ce învăţa de la o asemenea autoare de cărţi. Şi acum, la tablă! La explicaţii…
„Psaltirea iubirii“
Volum eminamente religios, apărut în format de buzunar, la Editura „Teocora” din Buzău, cu un „cuvânt înainte” semnat foarte modest: „Părintele Mihail”. Cred că e vorba despre Părintele Mihail Milea, cel mai iubit preot al Buzăului: „Adaptarea Psalmilor, pe care o realizează autoarea prezentului volum, este cea mai cutezătoare iniţiativă din toată istoria acestei creaţii biblice. Nimeni n-a încercat să elimine ceea ce era deranjant auzlui şi voii lui Dumnezeu, a acelor imprecaţii duşmănoase la adresa «neamurilor> şi a «duşmanilor>. Nimănui nu-i este permis să-i impună lui Dumnezeu pedepsirea păcătoşilor. Mântuitorul Hristos ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşi, să ne rugăm pentru ei şi să le facem bine. În acest sens Psalmii Vechiului Testament, în această variantă adaptată, se încadrează minunat principiile Noului Testament”. Scurt şi cuprinzător, limpede şi iute. Aproape că nu mai am ce să adaug, drept pentru care nu-mi rămâne decât să citez absolut la întâmplare din cei 50 de psalmi: „Fericit este bărbatul care face parte din sfatul credincioşilor, care îi ajută să se menţină pe Cale şi îi sfătuieşte pe cei păcătoşi şi pe hulitori să se îndrepte spre Cale” (Psalmul 1); „Doamne, cât s-au înmulţit cei ce Te manifestă pe Tine! Mulţi îşi recunosc greşelile (3); „Doamne, cu iubirea Ta m-ai mustrat pe mine, cu răbdarea Ta m-ai cercetat”. Nu e vorba despre simple şi foarte spiritualizate aforisme, ci de un întreg concept, o viziune convingătoare a felului în care unii oameni au astfel de percepţii greu de explicat fără să ai voinţa iniţierii întru dumnezeire. După părintele Mihail, în loc de prefaţă, Dumitru K. Negoiţă concluzionează: „Cum rezultă din întreaga lucrare, autoarea înalţă iubirea, bucuria, mângâierea şi veselia Domnului, încercând s-o apropie de smeriţi şi de cei drepţi la inimă”.
„Decembrie de poveste“
Acesta e titlul celei de-a doua cărţi a Elenei Căpăţână. Versuri apărute tot la „Teocora”, în 2017. O carte de lux tipografic, destinată copiilor, scrisă cu o intuiţie de pedagog. Tot volumul este dedicat, explicit, rimat şi ritmat, plin de volute epice cu tâlc, numai şi numai lunii Decembrie. Pare mai degrabă o piesă de teatru, deşi poezia e bine articulată, are toate ingredientele necesare gustului pretenţios al copiilor acestor timpuri meta-electronice: „Decembrie e luna-n care/soseşte iarna-n calendar,/dar şi atunci când fiecare/Scotoceşte-n buzunar/Ca bilanţul să şi-l facă/ şi-o analiză pentru-un an/Ce a trecut. Să vadă dacă/Eforturile-au fost în van.” Şi urmează o suită de poeme demonstrative, educative, curate, pline de încărcături sentimentale fireşti, cuvinte umanizate la maxim.
„Bucuria primăverii“
Carte de povestiri scurte, apărută la aceeaşi editură „Teocora”, în condiţii grafice deosebite. Carte pentru copii, scrisă în acelaşi stil atractiv. Autoarea are vocaţia dăruirii gândurilor bune, este, prin excelenţă, o emiţătoare de unde pozitive, relaxante, viguroare prin silenţiozitatea cu care poate coopta atenţia oricărui cititor de bună credinţă. De ce „Bucuria primăverii”? Ne lămureşte chiar Elena Căpăţână: „Trăim astăzi într-o lume dominată de interese materiale, în care omul este preţuit după mărimea vilei pe care o are, a contului bancar, după puterea pe care o afişează şi prin autoturismul pe care îl conduce. Este o lume în care omul a uitat să trăiască, viaţa lui fiind împărţită între multinaţionala la care lucrează de la 9 dimineaţa, supermarketul cu produse gata preparate deschis până la miezul nopţii şi apartamentul pe care nu-l prea vede în lumina zilei. Este o lume îngrijorată de poluare, de încălzire globală, topirea gheţarilor, dar în care omul a uitat fericirea clipei petrecute într-o poieniţă plină cu flori, în mijlocul unei păduri cu arbori seculari. A venit timpul să ne trezim! Natura se străduieşte de mii de ani să ne arate cum se trăieşte armonios”. Povestirile sunt insertate cu versuri. Toate au rost în carte. Impactul unor astfel de mesaje ecologice nu are cum să nu influenţeze micul cititor şi nu numai. Câţi dintre noi ne mai amintim cum arăta anotimpul acesta, primăvara, pe vremea când chiar eram copii şi când manualele şcolare erau mult mai convingătoare şi mai reglate „climatic” faţă de cele de acum? Sincer să fiu, cărţile Elenei Căpăţână m-au binedispus. Am senzaţia că am mai recuperat câte ceva din rezerva pe ducă a nostalgiilor specifice omului de rând, nealterat de această eră electronică…