Dascăli excepţionali din învăţământul preuniversitar, „care au un alt fel de a face lucrurile şi o vocaţie aparte de a se dedica elevilor lor”. Acesta este principiul prin care proiectul MERITO încearcă de trei ani să găsească cei mai merituoşi profesori din ţară, bazându-se nu doar pe CV-ul acestora, ci pe informaţii primite direct de la alţi profesori, de la părinţi şi elevi sau foşti elevi.
La ediţia de anul acesta, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, printre cei 11 profesori MERITO s-a aflat şi un profesor din Buzău. Este vorba despre Mihaela Nicolae, profesoară de Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău. Alături de ea, la Gala MERITO, organizată în perioada 15-16 martie la Hotel Mariott, din Bucureşti, au fost invitaţi alţi doi dascăli buzoieni declaraţi „profesori MERITO” în ediţiile precedente: Dan Solcan (profesor de Istorie, Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu”– profesor MERITO 2017) şi Monica Mocanu (profesoară de matematică, Liceul Tehnologic „Costin Neniţescu” Buzău – profesor Merito 2016).
Proiectul MERITO îşi propune să prezinte modele de profesori, considerând că avem nevoie de oameni care să ne inspire şi care să inspire schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educaţional.
Dacă profesoara Mihaela Nicolae a fost apreciată pentru „al său <minut de lectură> ce se dilată şi trangresează rutina”, Dan Solcanu, cel care a înfiinţat în Hasdeu Clubul 3,14, a fost numit de presa centrală „profesorul care îşi face singur reforma”, iar Monica Mocanu este dascălul care îşi susţine orele „dincolo de matematică”, care este specialitatea ei.
Profesorii MERITO au fost premiaţi în cadrul Galei de la Bucureşti de către liderii din business (Romanian Business Leaders).
În cei trei ani de proiect, de până acum, au fost descoperiţi sute de profesori, dintre care au fost distinşi cu titlul ,,profesor MERITO“ 31.