Trei brăileni au reușit să fure 700 de pachete de țigări dintr-un chioșc din Buzău

   Trei brăileni cu un bogat trecut infracțional vor fi „cazați“ 30 de zile în arestul Poliției buzoiene, după ce, săptămâna trecută, au reușit să fure dintr-un magazin din zona Pieței Centrale  nu mai puțin de 700 pachete de țigări. Indivizii au dat lovitura în noaptea de 5 spre 6 aprilie, iar după numai câteva ore au picat în plasa oamenilor legii, fiind depistați în trafic, în urma activităților specifice desfășurate de, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectora­tului de Poliție Județean Brăila.

   Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, toți din municipiul Brăila, s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza municipiului Buzău și ar fi pătruns prin efracție în incinta sediului unei societăți come­rciale, de unde ar fi sustras mai multe produse accizabile, în ­va­loare de aproximativ 13.000 lei.

   A fost întocmit dosar penal, iar prejudiciul a fost recuperat integral, în mașina cu care se deplasau indivizii fiind găsită întreaga cantitate de țigări sustrasă din magazinul din Buzău.