Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău susţine că lotul grupării din Crâng este pe departe de a fi definitiva. Antrenorul adus în această vară de la CS Otopeni a precizat că pe lista întocmită alături de conducătorii grupării buzoiene se mai află câţiva fotbalişti care sunt aşteptaţi să se alăture lotului echipei buzoiene:
„Mai aşteptăm câţiva jucători pentru întârirea lotului. Vor fi patru jucători din ţara Cafelei (n.r. Brazilia) şi încă un ningerian care trebuie să se ridice cel puţin la nivelul lotului actual dacă vor să rămână. Mai aducem câţiva jucători români, 2 – 3 fotbalişti cu renume, pe care dacă îi acontăm vor face diferenţă”. Între timp, formaţia de primă ligă Pandurii Târgu-Jiu l-a împrumutat la Buzău pe fundaşul Ionuţ Constantin (n.r. 21 de ani), la fel cum în stagiunile trecute au procedat cu Mbella şi Gomis. Printre jucătorii care ar mai putea ajunge la Buzău se află şi Gabriel Bosoi, unul din pilonii de bază ai formaţiei brăilene, precum şi alţii colegi de la CF Brăila.