Trândăveală majoritară la Camera Deputaților…

    Una dintre multele dovezi că aleșii poporului taie frunză la câini este aceea că, numai la Camera Deputaților, s-au adunat, încă din perioada 2007-2012, nu mai puțin de 527 de proiecte de lege cu termenul depășit de depunere a rapoartelor de la comisii, unele fiind ordonanțe care și-au produs efectul și legi declarate neconstituționale, care trebuiau puse în acord cu deciziile Curții Constituționale. Plus vreo 80 de proiecte, printre care și Statutul minorităților naționale, Statutul ofițerilor de informații, insolvența persoanei fizice etc.

    În schimb, la Senat, toate acestea au fost adoptate sau respinse. Blocajul de la Camera Deputaților se datorează lipsei rapoartelor de la comisii. Totuși, ele ar putea fi înscrise pe ordinea de zi a plenului chiar și fără aceste rapoarte. Ca o dovadă că aleșii nației se țin de glume, lista proiectelor cu termen de depunere depășit a fost etalată în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților din tradiționala dată de 1 aprilie. Încă o dovadă că guralivul personaj din fruntea Camerei ­De­putaților, al cărei insignifianță nu mă poate determina să-i rețin numele, ocupă doar emoțional această importantă funcție în stat. La fel ca și președintele Senatului, cu mențiunea că, totuși, acesta, ceva mai tăricean, are măcar alura unui manechin a cărui piele de gips poate suporta orice culoare politică.

… în schimb, avem căpușe cu pensii speciale, culmea geneticii românești!

    Le vedem zilnic mutrele pe micul ecran. Sunt mulți și înrăiți, ca niște câini dresați pentru lupte. Nu par a ieși din televizor, oricâte canale am schimba noi. Sunt mai degrabă ascunși undeva în telecomandă, precum gândacii, pentru că par a ieși de peste tot. Așa intrase și Ceaușescu în casele noastre, printr-o crăpătură a televizorului sau a aparatului de radio. Și crescuse acolo, în iluziile sale demente, până când a fost scos  dintre diode și tranzistori direct cu TAB-ul.

    Aceștia sunt parlamentarii noștri, partea putredă, semnatarii eroicului proiect de mărire a propriilor pensii. Încolțiți de mass-media, devin obraznici și excesiv de aroganți. Dau declarații incredibile, jignitoare pentru noi toți, condamnabile inclusiv din punct de vedere penal, nu numai moral. Încă o dată am fost înșelați. Nu am votat niște oameni, ci niște cărți de identitate false, niște inși care nu au avut niciodată caracter.

   Unii dintre aceștia au veșnicit în Parlament câte șapte mandate, ca să nu le mai punem la socoteală și demnitățile de pe vremea comunismului. Nu e deloc a bună. Toți știm cum se urcă scroafa în copac. Și mai știm că ea nu se lasă dată jos decât dacă e lovită cu bățul, sau dacă zboară, pur și simplu. Suntem în plin absurd, exact în țara în care a fost inventat teatrul absurd. Nu sunt sigur dacă vom scăpa vreodată de aceste expe­rimente genetice, cu atât mai puțin în viitorul apropiat, în ceasul al 12-lea, la alegerile din anul 2016…