Sărbătoarea Învierii Domnului este, alături de Sărbătoarea Crăciunului, una dintre cele mai importante și mai frumoase evenimente ale creștinătății.
Este un prilej minunat pentru a familii de a se reuni și de a se bucura împreună de tradițiile respectate din vechime.
Ultima săptămână din Postul Paștelui, numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Totodată, sunt comemorate prinderea, crucificarea și moartea lui Iisus. Este perioada când bisericile țin slujbe în fiecare seară, numite Denii. În Vinerea Mare, mulți credincioși țin post negru.
Un simbol esențial al Sărbătorii Paștelui este lumina sfântă. În noaptea de Înviere, credincioșii merg la biserică pentru a lua lumină. Multe familii se întorc acasă cu lumânarea lăsată nestinsă după slujba de Înviere. O vor păstra și o vor reaprinde în momente de restriște.
Printre cele mai importante simboluri sunt și ouăle roșii. Cel mai cunoscut obicei este vopsirea ouălelor, care vor avea un loc important la masa festivă de Paște. Legenda spune că Maica Domnului, a adus un coș cu ouă și le-a așezat sub crucea pe care pătimea Mântuitorul. Acestea s-au înroșit cu sângele lui, fiind astfel considerate un simbol al sacrificiului lui Iisus.
De asemenea, un alt simbol al Paștelui, mielul, este la loc de cinste printre bucatele tradiționale. Acesta este simbolul Mântuitorului Iisus, sacrificat pentru a salva omenirea.
Pasca, un alt element important al mesei festive de Paște, este adusă la biserică în noaptea de Înviere, pentru a fi sfințită.