Tot mai mulți copii, împinși spre sinucidere de problemele părinților

În ultimii ani s-a înmulțit îngrijorător numărul tentativelor de suicid în rândul minorilor. Totodată, cazurile de tulburări de comportament sunt din ce în ce mai frecvente, ca și manifestările agresive și actele de violență

Începând cu anul 2010, un fenomen îngrijorător se manifestă din ce în ce mai pregnant în rândul minorilor, fiind înregistrate creșteri ale numărului de tentative de suicid, ale actelor de violență și a altor tulburări grave de comportament în rândul acestora. Acest fapt a fost făcut public de către Claudia Roșioru, șefa DGASPC Buzău, care a menționat că problemele respective nu se manifestă doar în rândul copiilor instituționalizați și că au fost constatate și de reprezentanții altor structuri, fiind vorba de un fenomen general, semnalat chiar și în cazul copiilor ce provin din familii respectabile.

 

         „Am identificat în decursul ultimilor doi ani un fenomen pe care îl consider important și care, din informațiile pe care le avem și de la alte instituții, se pare că nu este doar ceva ce am identificat numai noi, la nivel de Direcție. Fără a fi vorba de o creștere a cazuisticii, ne lovim în ultimii doi ani de cazuri tot mai complexe și nu ne mai confruntăm doar cu problematica dificultății sociale pe care o aveam anterior. Din ce în ce mai des constatăm că dificultățile sociale sunt asociate cu tulburări de comportament la copii. Au crescut foarte mult la copii manifestările violente, comportamentul agresiv, fuga de acasă, vagabondajul, abandonul școlar și chiar tentativele de suicid”, a declarat Claudia Roșioru, menționând totodată că există și foarte mulți copii de vârste mari care nu sunt încă școlarizați și pentru care nu există reglementări prin care să poată fi integrați în învățământ.

          Situația nu este întâlnită doar la nivelul județului, ci este vorba de un fenomen manifestat la nivel național, astfel de cazuri fiind din ce în ce mai des întâlnite și de lucrătorii DGASPC din celelalte județe. Șefa DGASPC Buzău a mai declarat că în centrele care se află în administrarea instituției, nu puține au fost cazurile în care copiii internați aici au avut accese de violență, au lovit personalul, au spart geamurile sau au distrus mobilierul.

 

          Părerea psihologului

          Fenomenul este confirmat și de psihologul Petrică Alexa, președintele Colegiului Județean al Psihologilor, care ne-a declarat că în ultima perioadă a crescut cu 28 la sută numărul minorilor care au fost aduși la psiholog, problemele semnalate de Caludia Roșiuru fiind constatate și la nivelul Colegiului. Acesta ne-a declarat că în ultimii doi ani sunt înregistrate șase cazuri de tentative de suicid în rândul minorilor, însă numărul acestor tentative poate fi mai mare, întrucât nu în toate cazurile părinții au declarat faptul că odraslele lor au încercat să își ia zilele.

          În opinia sa, principala cauză ce determină aceste probleme de comportament și îi împinge pe unii copii să recurgă la gesturi extreme este faptul că „problemele adulților devin și problemele copiilor, iar aceștia le trăiesc cu totul altfel, mult mai intens”. Prin urmare, problemele de zi cu zi ale părinților, multe provocate de contextul socio-economic actual, altele fiind probleme personale, îi afectează și pe copii și le influențează psihicul, comportamentul și având efectele care au fost constatate.

          „Unele familii trăiesc într-un stres permanent, de multe ori motivele fiind unele obiective. Acestea sunt legate în special de nesiguranța locului de muncă, în multe unități și instituții se anunță disponibilizări, oamenii nu știu ce îi așteaptă, iar acest fapt are serioase implicații psihologice. Individul respectiv e posibil să nu fie disponibilizat, dar nu are de unde să știe acest lucru, își face probleme zi de zi și astfel întreaga familie trăiește sub stres. Copiii resimt mai profund aceste probleme și astfel apar situațiile de care vorbim și care se pot agrava dacă nu se consultă un specialist”,  a precizat Petrică Alexa.

          Apare însă o nouă problemă și la acest capitol pentru că mulți părinți evită să meargă să consulte un psiholog, majoritatea având prejudecata conform căreia „dacă ai ajuns la psiholog, esti nebun”. „De multe ori ajung la noi în ultimă instanță, după ce problemele se acutizează, iar mulți părinți mi-au spus că nu și-au închipuit că tocmai copilul lor  poate avea astfel de tulburări”,  a mai declarat Petrică Alexa.

          Referitor la motivele care l-ar putea împinge pe un minor la sinucidere, psihologul afirmă că cel mai important ar fi acela că părinții petrec tot mai puțin timp cu copiii, nu sunt alături de ei în perioadele importante ale dezvoltării lor fizice și psihice și află tardiv despre problemele cu care aceștia se confruntă.