Toma: „Cei 300 de polițiști locali care rămân deocamdată în serviciu vor păzi non-stop Tribunalul”

Primarul municipiului, Constantin Toma, și-a declarat, vineri după-amiaza, într-o conferință de presă, dezamăgirea față de decizia Tribunalului Buzău, care a suspendat aplicarea hotărârii Consiliului Local care a statuat noua organigramă a Primăriei. El a spus că, în aceste condiții, Primăria este obligată să plătescă în continuare salariile celor 300 de polițiăti locali concediați, care, pe deasupra, nu-și mai regăsesc posturile pe care le-au ocupat până acum, întrucât pe posturile rămase în urma restructrurării au fost organizate concursuri și au fost încheiate contracte. Ca să nu fie plătiți degeaba, a spus primarul Constantin Toma, cei 300 de polițiști locali care își păstrează, pe moment, serviciul, vor face de pază, în schimburi de câte 100, de pază la Tribunal.

 „O decizie surprinzatoare pe care o vom respecta și, bineînțeles, că vom formula recurs după primirea comunicării de la Tribunalul Buzău. Această decizie aduce mari prejudicii, în sensul că avem mari pierderi materiale că plătim niște oameni care au primit deja preavize. S-au ținut concursuri pentru paza la școli, s-au semnat contracte. Suntem în situația de a tăia bani de investiții, asfaltări și ce ne-am propus pe viitor. Siguranța cetățenilor nu înseamnă doar polițiști locali, ci și străzi, câini vagabonzi, întreținerea spațiilor verzi. Este o lovitură incredibilă, nu mă așteptam. Vom respecta negreșit decizia instanței, însă la școli s-au semnat noi contracte de pază în baza unor analize de risc și școlile plătesc mai puțini bani pentru serviciile de pază. Eu  nu am cum să nu las ca aceste contracte să meargă mai departe, așa că polițiștii locali îi voi folosi la altceva. M-am gândit, și cred că marți voi da o dispoziție de primar șefului Poliției Locale, și îi voi spune ca cei 300 de polițiști locali să păzească Tribunalul Buzău și pe doamna judecător care a dat această decizie. Să păzească dumnealor clădirea Tribunalului, în trei schimburi, zi și noapte”, a spus primarul Constantin Toma. 

Amănunte, în ediția de luni a cotidianului OPINIA.