Tinerii social-democrați se înscriu la „preliminare”

Membrii organizației județene de tineret a PSD agreează inițiativa președintelui PSD, Victor Ponta, de a testa candidații proprii pentru scrutinurile din acest an prin alegeri preliminare

          Membrii organizației județene de tineret a Partidului Social Democrat agreează inițiativa președintelui PSD, Victor Ponta, de a testa candidații proprii pentru scrutinurile din acest an prin alegeri preliminare și sunt gata să participe la acestea, a declarat liderul TSD Buzău, Romeo Lungu. El spune că este convins că tinerii social-democrați vor face o figură frumoasă la aceste alegeri preliminare după ce vor prezenta candidaturi pentru funcții de consilieri județeni sau locali în unitățile administrativ-teritoriale ale județului.

          Președintele Tineretului Social Democrat Buzău, Romeo Lungu, spune că, astfel, zestrea de aleși locali ai organizației pe care o conduce s-ar putea îmbogăți. În acest moment, TSD Buzău are doi primari (Gheorghe Perțea, la Brăești și Laurențiu Manea, la Săpoca), trei viceprimari (Bogdan Mirea, la Măgura, Iulian Labru, la Țintești și Constantin Mirică, la Bozioru), 12 consilieri locali și un deputat, Adrian Mocanu.