Las la o parte, deocamdată, suspiciunile legate de o nouă afacere necurată pusă la cale de cei cărora le-a trecut prin cap să arunce la gunoi sutele de milioane de euro investite în cardul de sănătate şi să-l înlocuiască, dimpreună cu cărţile de identitate – care, la vremea lor, au fost şi ele subiect de controversă la achiziţionarea echipamentelor –, cu actul biometric. În care, dacă este să dăm crezare oficialilor din ministerul condus de cea mai secretară dintre miniştri şi cea mai ministru dintre toate secretarele de şcoli din România, vor conţine, pe lângă datele de stare civilă, amprentele digitale şi fişa medicală a fiecăruia dintre noi, cu date inclusiv despre istoricul bolilor, grupa sangvină şi despre eventualul accept legat de donarea de organe.
Las la o parte isteriile celor care, pe moment, sunt prea ocupaţi de prezervarea familiei tradiţionale şi punerea la zid a minorităţilor sexuale şi a femeilor care avortează. Vreau să mă refer, în schimb, la cardul de sănătate care, se pare, îşi va da curând obştescul sfârşit. După cum a fost prezentat în momentul în care era doar in stadiul embrionar, în timpul ministeriatului la Sănătate al lui Attila Czeke, acest act electronic ar fi trebuit să conţină, din start, datele personale medicale despre care am făcut vorbire mai sus. Cu alte cuvinte, dacă eşti adus inconştient la spital în urma unui accident rutier, de exemplu, cardul de sănătate ar fi trebuit să ofere salvatorilor toate datele necesare unor proceduri care să te facă bine, nu să te îngroape definitiv. Sau, în caz de Doamne-fereşte!, să se ştie la timp dacă eşti donator de organe, să nu mai fie nevoie de acceptul familiei. În schimb, cardul de sănătate funcţionează acum – deşi mai mult nu funcţionează – ca un fel de poliţie destinată supravegherii medicilor, de la cel de familie şi până la specialistul de mare clasă. Nu a eliminat nici măcar obligarea pacientului de a se plimba de colo-colo, de exemplu în cazul prelungirii unui concediu medical acordat de un specialist, să spunem în urma unei intervenţii chirurgicale: la medicul de familie pentru trimitere, la un medic specialist pentru prelungire, înapoi la medicul de familie pentru o parafă şi o semnătură.
Aşadar, dacă nici măcar cu cardul de sănătate nu s-a reuşit mare lucru în afară de supravegherea medicilor, respectiv nu există acum nicio înlesnire pentru pacient – ba, mai mult, o grijă în plus, aceea de a-l purta după tine şi de a nu îl pierde -, să ne imaginăm ce se va întâmpla, după o treabă românească, cu actul de identitate pe care care doamna ministru specialistă în ,,intervale orale” vrea să îl implementeze.
Va fi încă o tichie de mărgăritar pentru o ţară în care securitatea cetăţeanului este pusă, în fiecare clipă, în pericol, de starea jalnică a drumurilor şi trotuarelor.