În premieră, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a unificat cele două corpuri ale observatorilor buzoieni, cel dedicat arbitrilor şi cel dedicat jocului de fotbal, sezonul viitor fiind primul an în care delegaţii la confruntările din judeţ vor trebui să îndeplinească atribuţiile ambelor poziţii. Pentru primul eşalon judeţean va fi întocmită o listă care va cuprinde doar 18 nume.
Tot pentru prima dată, observatorii buzoieni vor fi împărţiţi în două loturi valorice, urmând ca cei care se clasează pe primele 18 locuri după testări să fie delegaţi la jocurile din liga a IV-a de Buzău, urmând ca ceilalţi să fie trimişi la jocurile din ultimele două eşaloane judeţene.
Oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău speră ca prin acest demers să îmbunătăţească calitativ nivelul observatorilor buzoieni şi să impună anumite rigori stricte celor care vor alcătui lotul pentru prima divizie din judeţ.
Mai multe detalii despre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru postul de observator pot fi obţinute la sediul forului buzoian sau pe site-ul AJF Buzău.