Directorul Companiei de Apă, Ionel Tescaru, a intrat, din nou, în vrie, după ce a aflat că primarul municipiului, Constantin Toma, a convocat o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local, având pe ordinea de zi două puncte care, în cazul în care vor fi adoptate, vor conduce, fără drept de apel, la demiterea sa din funcția plătită cu 4.000 de euro lunar.
Astfel, marți, consilierii municipali vor fi chemați să voteze, printre altele, proiectul de hotărâre pentru aprobarea modificărilor actului constitutiv al Societății Comerciale ,,Compania de Apă” S.A. Buzău, precum și pe cel privind revocarea mandatului administratorului acestei societăți și numirea provizorie de noi administratori, până la momentul alegerii unora conform Legii 109/2011 privind guvernanța corporativă.
Speriat peste măsură nu doar de perspectiva demiterii sale, ci și de eventualele descoperiri pe care le-ar putea face o nouă echipă de conducere instalată la Compania de Apă, Ionel Tescaru a trecut, de la amenințările voalate pe care le-a făcut în momentul în care a fost pus să dea explicații în fața aleșilor locali, la șantaj. Astfel, el a aruncat în spațiul public, duminică la prânz, un comunicat de presă prin care anunță că ar fi formulat o plângere la Direcția Națională Anticorupție împotriva primarului Constantin Toma și a consilierilor municipali – pe aceștia din urmă nu-i numește, însă, explicit -, pe care îi acuză că, prin ,,acțiuni ilegale și abuz”, ar pune în pericol investițile companiei. Adică nimic nou sub soare, însă comunicatul de presă respectiv se vrea a fi o pisică arătată aleșilor locali care sunt chemați, marți, să voteze respectivele hotărâri.
,,Ilegalitățile nu doar că nu se opresc, dar continuă“
„Compania de Apă S.A. Buzău a depus, la Direcția Națională Anticorupție, plângere penală împotriva primarului Municipiului Buzău și a celor care, alături de acesta, pun în pericol, prin acțiuni ilegale și abuz, finanțarea investițiilor în valoare totală de peste 300 milioane de euro, destinate lucrărilor de modernizare și extindere a rețelei de apă din Buzău. Autoritățile române și cele europene, inclusiv cele care finanțează aceste lucrări, sunt la curent cu acțiunile ilegale ale primarului Constantin Toma. Mai mult decât atât, Instituția Prefectului Buzău a avertizat, încă de la debutul seriei de hotărâri ilegale ale Consiliului Local privind modificarea actului constitutiv al Companiei de Apă, că va ataca în instanță această inițiativă ilegală. Ministerul Fondurilor Europene a avertizat, în documente oficiale, în legătură cu efectele dezastruoase ale acestor modificări. Stadiul acestor demersuri ilegale a fost prezentat și la Bruxelles, oficialilor Comisiei Europene, dar și către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare – principalii finanțatori ai proiectelor în valoare de peste 300 de milioane de euro, dintre care deja au fost cheltuite peste 100 de milioane de euro. Folosirea acestor sume este deja în pericol de sistare și chiar de returnare, cu penalități, dacă demersurile ilegale și abuzive ale primarului Buzăului, prin încălcarea angajamentelor asumate de administrația locală în relația cu finanțatorii, vor fi puse în practică. În condițiile în care ilegalitățile nu doar că nu se opresc, dar continuă, printr-o nouă convocare a Consilului Local, pentru data de marți, 13 septembrie a.c., pe ordinea de zi anunțată figurând din nou modificarea actului constitutiv al Companiei de Apă, precum și alte ingerințe ilegale în activitatea societății, ne exprimăm convingerea că doar intervenția fermă a instituțiilor statului român, care veghează la respectarea legii, va împiedica la timp pierderile ireparabile pe care aceste abuzuri le pot genera”, se arată în comunicatul Companiei de Apă, semnat curajos „Biroul de Presă”.
După cum se poate observa, comunicatul Companiei de Apă nici măcar nu precizează care ar fi faptele de corupție sau asimilate celor de corupție de care ar putea fi acuzați primarul Constantin Toma și consilierii locali, însă Ionel Tescaru mizează că vehicularea numelui Direcției Naționale Anticorupție în acest text poate fi o sperietoare pentru consilierii locali, pentru ca aceștia să nu voteze cele două hotărâri.
Toma: „Compania de Apă nu trebuie confiscată de gașca acestui individ“
De cealalată parte, Constantin Toma spune că întregul comunicat reprezintă „o serie de miniciuni”, aruncate în spațiul public pentru pune preiune pe consilierii locali și pe primar: „O serie de miniciuni și de acuzații împotriva mea, pentru a crea, până la urmă, o presiune – și asupra mea, și a consilierilor locali – vizavi, pe de o parte, de deciziile luate în unanimitate prin hotărârile Consiliului Local din 1 iulie 2016, și, bineînțeles, pentru că a aflat (Tescaru, n.r.) de viitoarea ședință extraordinară a Consiliului Local, care va avea loc marți, unde, de asemenea, printre alte propuneri, s-a luat și decizia schimbării Consiliului de Administrație și numirea unui consiliu interimar, provizoriu, până la definitivarea aplicării Legii guvernanței corporative”, ne-a declarat Toma.
Primarul spune că este inadmisibil ca Tescaru să continue să-și bată joc de buzoieni: „O serie de miniciuni, eu nu am făcut niciun abuz, Direcția Națională Anticorupție anchetează numai acțiuni ilegale. Încă o dată, eu nu am făcut niciun abuz, nu am luat decât decizii în spiritul legii, iar vorbind despre așteptarea buzoienilor, cred că 80 la sută dintre ei le așteaptă, sunt nemulțumiți de serviciile acestei companii. Acest Ionel Tescaru a fost numit politic la această companie și nu are niciun fel de drept de a denigra acțiunile Consiliului Local, care este proprietarul, până la urmă, cu 75,6 la sută din acțiuni, al acestei companii locale. Este inadmisibil, după părerea mea, să-și bată joc de marea majoritate a cetățenilor orașului nostru. Este o sfidare incredibilă, am mai spus-o de atâtea ori, există acolo o gașcă mafiotă care, de ani de zile, a pus stăpânire pe această companie, iar acest lucru este inadmisibil pentru orașul nostru. Trebuie făcut ceva pentru buzoieni și voi acționa conform legii – nu voi face nimic în afara legii -, astfel încât această companie să dea socoteală tuturor buzoienilor, și nu să fie confiscată de gașca acestui individ”, a declarat pentru OPINIA primarul Constantin Toma.
Mai mult, primarul spune că va face, la rândul său, plângere la Direcția Națională Anticorupție în legătură cu achiziționarea ,,în condiții dubioase” a Hotelului Crâng de către Compania de Apă: ,,Din câte știu, DNA anchetează abuzurile săvârșite și fonduri de peste 1 milion de euro. În acest context, voi face și eu o plângere penală la DNA vizavi de achiziția în condiții dubioase a Hotelului Crâng, despre care finanțatorul BERD nu are cunoștință”.