Teribilismul la volan l-a costat viața pe un tânăr de 20 de ani care-și luase permisul luna trecută

   Viteza, o manevră periculoasă efectuată pe fondul lipsei de experiență la volan l-a costat viața pe un șofer în vârstă de 20 de ani care obținuse permisul de conducere în luna august a acestui an. Tânărul se deplasa cu mașina pe DN 2 B din direcția Gălbinași spre Buzău, iar, la un moment dat, în zona Avicola, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului puternic, mașina tânărului, o Skoda Fabia, a fost proiectată în afara șoselei, acesta suferind răni care i-au pus viața în pericol. Tânărul a fost transportat în comă la spital , iar în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, duminică dimineață a decedat. În accident au mai fost răniți și cei trei pasageri din mașina acestuia. Este vorba despre trei adolescenți din Gălbinași. Unul de 15 și unul de 17 ani au fost internați la Spitalul județean de Urgență, unde sunt sub suprevegherea medicilor buzoieni, iar un altul, de 18 ani a fost transferat la un spital din Capitală.  

   Șoferul celuilalt autoturism implicat în accident, un buzoian de 47 de ani, a scăpat nevătămat, la fel și unul dintre pasageri. Celălalt pasager, un adolescent de 16 ani, a suferit răni ușoare dar a refuzat internarea. Polițiștii au deschis dosar penal și urmează să stabilească cu exactitate dinamica accidentului.