Echipa de fotbal locală “Brădet Brădeanu”, care activează în Liga a V-a, are o bază sportivă amenajată din fonduri de la bugetul local.
Echipa de fotbal locală “Brădet Brădeanu”, care activează în Liga a V-a, are o bază sportivă amenajată din fonduri de la bugetul local.
Potrivit datelor furnizate de primarul Ştefan Nistor, pentru amenajarea terenului de fotbal, în ultimii ani au fost făcute investiţii totale de circa 300 milioane de lei vechi. De asemenea, reprezentantul Primăriei Brădeanu a precizat că, pentru pregătirea tinerilor sportivi, dar şi pentru elevi şi alţi localnici dornici de mişcare a avut un proiect depus spre finanţare în baza Ordonanţei 7/2006, dar nu a primit decât o sumă infimă de bani pentru derularea investiţiei.
“Baza sportivă pentru echipa de fotbal a comunei a fost amenajată doar cu fonduri proprii. Avem teren de fotbal cu vestiare, tribune, împrejmuire. Cât priveşte proiectul de construcţie a terenului cu gazon artificial, depus la Ordonanţa 7/2006, valoarea investiţiei trebuia să fie de 6,7 miliarde de lei vechi. Noi n-am primit însă decât 48 de milioane de lei vechi, o sumă nesemnificativă, iar acum trebuie să sperăm că vom primi şi restul de bani. Situaţii ni se cer în fiecare trimestru, cu justificarea banilor şi dacă am mai continuat, dar cu ce să mai continuăm?! De unde bani“, se întreabă primarul Ştefan Nistor.
Şeful administraţiei publice din Brădeanu a mai precizat că locaţia terenului este chiar la intrarea în comună, sperând că va primi pe viitor fondurile necesare continuării acestui proiect.