Săptămâna trecută, Cezar Preda a avut un editorial cu un titlu cutremurător prin adevărul absolut spus despre istoria noastră de după 1990: "După douăzeci de ani, cu baroni şi fără bani".
Cred că acest titlu poate fi singura explicaţie valabilă la întrebarea dacă este mai bine cu 41 de judeţe câte aveam până acum, sau cu opt judeţe câte propune Preşedintele Traian Băsescu.
Săptămâna trecută, Cezar Preda a avut un editorial cu un titlu cutremurător prin adevărul absolut spus despre istoria noastră de după 1990: "După douăzeci de ani, cu baroni şi fără bani".
Cred că acest titlu poate fi singura explicaţie valabilă la întrebarea dacă este mai bine cu 41 de judeţe câte aveam până acum, sau cu opt judeţe câte propune Preşedintele Traian Băsescu.
După douăzeci de ani, constatăm cu amărăciune că în toate judeţele ţării s-au creat de obicei două cercuri de "oameni de afaceri", unul în jurul consiliilor judeţene şi unul în jurul primăriilor capitale de judeţ şi care filtrează tot ceea înseamnă ban public.
Acest lucru nu este chiar rău în sine, pentru că până la urmă se dă de lucru tot în judeţ dar, de cele mai multe ori, aceste firme fac lucrări de mântuială, pentru că singura lor calitate este apartenenţa la unul dintre cele două cercuri.
Din patru în patru ani, sunt alegeri "democratice", iar cei "calificaţi" în interiorul celor două cercuri îşi fac din plin datoria şi perpetuează la nesfârşit domnia preşedintelui de consiliu judeţean şi a primarului capitalei de judeţ.
Aceşti oameni de afaceri din cele două cercuri de putere se aseamănă mult unii cu alţii, chiar dacă unii acţionează la Suceava, Timişoara, Constanţa şi alţii la Buzău, Tulcea sau Alexandria.
De obicei au studiile superioare terminate după 1990 în universităţi private, peste 50% devenind, nu ştiu de ce, jurişti şi economişti, dar de fapt nu au nicio profesie pe care să o cunoască.
Bussiness-ul lor este strict specializat pe tipul de lucrări şi achiziţii pe care le scot la licitaţie primăriile şi consiliile judeţene.
Toate firmele prinse în cele două cercuri sunt întotdeauna firme de interes local şi anvergura lor creşte sau scade cu cât sunt mai apropiate sau mai îndepărtate de centrul cercului.
Aşa cum am arătat într-un alt editorial, peste 95% din banii care se strâng în bugetele locale sunt din contribuţia firmelor şi nu a populaţiei.
De exemplu, în 2010 Primăria Buzău a avut venituri totale de 57 de milioane de euro, din care 54 de milioane de euro au fost "strânşi" de la firme şi doar 3 milioane de euro de la locuitorii Buzăului.
Iar marea majoritate a firmelor buzoiene, în afara celor prinse în cele două "cercuri de putere", nu primesc nici drumuri mai bune, nici câini mai puţini sau doamne fereşte vreo facilitate de a se putea dezvolta mai uşor sau de a supravieţui.
România cu 41 de judeţe ar fi fost o Românie ideală, în condiţiile în care conducătorii aleşi ar fi fost într-adevar patrioţi şi profesionişti şi s-ar fi străduit cu pasiune şi multă muncă să facă să înflorească fiecare localitate în parte şi judeţul în ansamblu.
Având în vedere că idealul în România, din păcate, nu poate exista, a venit această propunere "bombă" de a crea opt judeţe "mamut".
Deci, în loc de 41 de "cercuri" pe lângă consiliile judeţene, o să avem doar opt la nivel naţional, care în mod sigur vor fi mult mai puternice şi ne vor face viaţa şi mai amară.
Sau poate la periferia fiecărui astfel de "imperiu", situaţie în care va fi şi Buzăul, vom avea mai multă libertate "de a ne face de cap" şi poate vom trăi mai bine.
Dincolo de toate avantajele propovăduite de Băsescu şi de Boc, cred că niciun buzoian, tulcean sau brăilean nu va dori să îşi piardă propria identitate dată de locul în care s-au născut şi din iunie 2012 să se numească moldoveni de sud sau constănţeni.
Constantin TOMA este Inginer şi Preşedintele Fondator al GRUP ROMET