Senatorul PSD de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, fost ministrul de Finanțe în Cabinetul Ponta, s-a adăugat corului de apărători din oficiu al cauzelor Antenelor. El a spus, sâmbătă, la o emisiune difuzată de Antena 3 că nu este obligatorie vânzarea sediilor televiziunilor Trustului Intact și nici evacuarea angajaților de acolo, în condițiile în care, potrivit legii, imobilele se pot închiria. Mai mult, a susținut acesta, expertul care s-a ocupat de evaluarea sediilor a plecat până să-și ducă planul la bun sfârșit și a fost angajat un alt evaluator; ulterior, s-a schimbat și guvernul.
„Eu am așteptat evaluarea cât timp am fost ministru, de asta nu m-am pronunțat. Iar ordonanța se referă la valorificare, nu vânzare, deci este posibilă și închirierea. Și, economic, statului așa îi dă mai bine (…) Expertul, după un timp, a plecat și a fost angajat un altul. Apoi, a venit un alt guvern“, a spus fostul ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, sâmbătă, la emisiunea Q&A, de la Antena 3.
Mai mult, Eugen Teodorovici a spus că el va propune- și că speră să aibă succes în demersul său- Comisiei de Buget-Finanțe din Senat, să dezbată, în această săptămână, decizia ANAF de a soma trustul Intact să evacueze sediile în care își desfășoară activitatea și să analizeze documentele care au dus la crearea acestei situații.
Aceasta, spunem noi, până îi va veni și lui rândul să răspundă în fața organelor competente de ce ANAF a întârziat atât acest demers.