Teatrul pentru copii, în turneu la Buzău

   Teatrul buzoian continuă seria spectacolelor dedicate micilor spectatori. Astăzi, de la ora 10,00 și de la ora 12.00, pe scena Teatrului „G. Ci­prian“ este programat spectacolul „Carina pe drumul spre casă“, dedicat copiilor cu vârste între 6-11 ani.

   Reprezentația face parte din turneul organizat de Asociația Culturală pentru Edu­cație prin Artă (ACEA), care desfășoară un modul edu­cațional cu același titlu. Pro­iectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și este susținut de Ministerul Educației Naționale. Turneul, desfășurat în perioada 27 martie – 6 aprilie, cuprinde urmă­toa­rele teatre: Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, Tea­trul Național „Mihai Emines­cu“ din Timișoara, Teatrul „George Ciprian“ din Buzău și Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ din Constanța.

   Spectacolul spune povestea Carinei, o fetiță care se pierde de părinții ei într-unul din ma­llu­rile orașului unde lo­cu­iește. Ajunsă singură pe stră­zile orașului, Carina trebuie să găsească drumul spre casă. Un drum pe care îl petrece alături de Margo – pisica orașului, cea care știe fiecare stradă, fiecare bloc (mai nou sau mai vechi), fiecare piață cu tarabe sau fă­ră, fiecare stație de metrou sau de troleibuz. Astfel, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.

   Spectacolul este creat de o echipă de artiști tineri, inte­re­sați de zona educației non-formale prin teatru. Atât scena­rista-regizor Oana Ră­su­ceanu, cât și actorii Irina Velcescu, Adina Lucaciu și Andrei Bar­bu au activat și continuă să o facă în zona educației culturale prin teatru, colaborând în trecut pentru o serie de spectacole și ateliere de teatru dedicate copiilor. Echipa de creație a spectacolului este întregită de scenografa Anca Lazăr – care semnează costumele și decorul și de Petre Ancuța – ca­re a compus muzica originală.

   Accesul la spectacol este gratuit și se face pe bază de invitații.