Cele mai mari redevențe le vor avea de plătit utilizatorii de spații de producție, iar la tarifele pentru terenuri, cele mai mari chirii se plătesc pentru panourile publicitare
Aleșii locali din Râmnicu Sărat au aprobat actualizarea cu rata inflației a nivelului taxelor locale pentru închirierea și concesionarea terenurilor proprietate privată a municipiului, acestea constituind una dintre principalele surse de venituri la bugetul local.
Tot în prima ședință ordinară a miniparlamentului local a fost aprobată actualizarea cu rata inflației a tarifului de utilizare a zonei străzilor, în timp ce pentru contravaloarea tichetelor de parcare și abonamente vor fi menținute prețurile stabilite anul trecut. Potrivit anexelor acestei hotărâri, postate pe site-ul instituției, la capitolul redevențe, concesiuni pentru locuințe, spații producție și prestări servicii, cel mai mare preț îl vor avea de plătit utilizatorii de spații de producție și prestări servicii, de la 63,7 lei/m.p./ 25 de ani, cât era anul trecut, noul preț propus fiind de 67,4 lei/m.p./25 de ani.
De pe lista tarifelor de bază lunare pe m.p. la chiriile pentru terenuri, cele mai mari tarife le vor avea de plătit utilizatorii de terenuri pentru panourile publicitare, de la un tarif lunar de 6,8 lei/m.p., cât era anul trecut, ajungându-se la 7,2 lei/m.p. Pentru terenul închiriat de proprietarii de tonete, chioșcuri comerciale și depozite de mărfuri, tariful propus este de 6 lei/m.p., de la 5,7 lei/m.p., cât era anul trecut. În ceea ce privește tarifele de bază lunare la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, în acest an fiscal utilizatorii de spații pentru biroul de consulting și activități bancare au de plătit 30,8 lei/m.p. Unitățile comerciale pentru alimentația publică au de plătit 25,2 lei/m.p., iar societățile comerciale care utilizează birouri administrative vor plăti 20,5 lei/m.p.
În ceea ce privește nivelul taxelor locale de concesionare și închiriere a terenurilor și a celorlalte taxe enumerate, primarul municipiului, Viorel Holban, a precizat că aceste taxe reprezintă principala sursă de venituri a orașului. “Valoarea totală a acestor taxe este de circa 110 miliarde lei vechi pe an. Din această sumă se reușește să se facă încasări de 70-75 miliarde lei vechi pe an, bani fără de care am fi morți. Când spun acest lucru, am în vedere faptul că acești bani ne asigură practic funcționarea instituțiilor din subordine, cât și realizarea de investiții, reabilitări ale unor obiective, ori fără aceste încasări ar fi foarte dificil pentru municipalitate”, ne-a declarat primarul Râmnicului, Viorel Holban.