Cramele LacertA organizează pe data de 7 septembrie un eveniment dedicat începutului culesului de vie. Cei interesați sunt așteptați începând cu ora 11.30 la crama LacertA din Fințești, comuna Năeni, la târgul producătorilor locali de vin.
„Vă propunem o călătorie culinară de excepție, cu produse de locale de cea mai bună calitate, furnizate de producătorii locali și degustare de must și vinuri premium”, se arată într-un comunicat de presă.
Printre serviciile oferite de organizatori se numără un bufet cu produse regionale, live cooking între podgorii, vizitarea cramei și turul printre vii, muzică și un târg cu vânzare al producătorilor locali de vin.
Participanții vor plăti o taxă în valoare de 90 de lei (adulți), 45 de lei pentru copiii între 6 și 16 ani, iar copiii sub 6 ani vor intra gratuit.