Trăiesc, de vreo două săptămâni încoace, senzaţia de-a dreptul copleşitoare că, în curând, hitul „Ţara te vrea prost”, al simpaticilor muzicieni de la „Sarmalele Reci”, va avea toate şansele să concureze la demnitatea de imn naţional, înlocuindu-l cu succes pe actualul, al cărui titlu, „Deşteaptă-te, române!”, a demonstrat, în ultimii aproape 23 de ani, că este o utopie.
Trăiesc, de vreo două săptămâni încoace, senzaţia de-a dreptul copleşitoare că, în curând, hitul „Ţara te vrea prost”, al simpaticilor muzicieni de la „Sarmalele Reci”, va avea toate şansele să concureze la demnitatea de imn naţional, înlocuindu-l cu succes pe actualul, al cărui titlu, „Deşteaptă-te, române!”, a demonstrat, în ultimii aproape 23 de ani, că este o utopie. Şi nu am să mă refer la toate evenimentele recente care au încercat să zguduie din temelii democraţia românească, exclusiv din lipsă de spaţiu. Voi aduce un singur argument, suficient de concludent cred eu, care să-mi susţină afirmaţia de mai sus.
Pot spune, astăzi, cu mâna pe inimă că, noi, românii, suntem martorii pentru a doua oară după 20 decembrie 1989, unei lovituri de stat fără ca majoritatea compatrioţilor noştri să o realizeze. Numai că, în urmă cu 22 de ani şi jumătate, aveam cu toţi scuza că autorii primei lovituri de stat, cea care l-a adus la putere pe Ion Iliescu, au profitat în mod pervers de starea de euforie a românilor pricinuită de fuga „odiosului şi a sinistrei”.
Acum, în schimb, nimeni nu mai are nicio scuză, chiar dacă cea mai mare parte din media românească, aservită autorului loviturii de stat ori, pur şi simplu, robită setei de senzaţional, defineşte isprava plecării lui Victor Ponta la Bruxelles – în ciuda deciziei fără echivoc a Curţii Constituţionale – doar „circ” ori „scandal” între preşedinte şi guvern. Pesemne, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române sau Dicţionarul Enciclopedic sunt instrumente de lucru mult prea greu de folosit pentru a constata că „lovitura de stat” se defineşte drept „act de violare a constituţiei stabilite, prin care un grup de persoane preia cu forţa puterea într-un stat”, respectiv „acţiune rapidă, care urmăreşte răsturnarea regimului politic existent şi preluarea prin forţă a puterii politice în stat de către persoane sau grupuri de persoane”.
Iar umilele argumente în favoarea ideii că premierul încearcă, în aceste zile, să dea o lovitură de stat, ţin, în primul rând, de afirmaţiile sale publice conform cărora nu se supune unei decizii a Curţii Constituţionale atât timp cât are girul Parlamentului. Parlament pe care, de altfel, tot încearcă să-l scoată de sub controlul, al aceleiaşi Curţi Constituţionale, asupra legalităţii deciziilor adoptate. Până la desfiinţarea acestui garant al respectării legii fundamentale a ţării nu mai este decât un singur pas. Iar apoi, va fi deschisă calea către o republică care se va numi oficial „parlamentară”, dar de fapt va fi condusă de un premier precum cel pe care-l avem instalat astăzi, nu prin alegeri, ci printr-o moţiune de cenzură înaintea căreia mulţi şi-au dat seama că, undeva în străfundurile fiinţei lor, zace o vocaţie social-democrată ori liberală.
Interesant este şi un alt aspect: Crin Antonescu tace! Şi, culmea, el ar trebui să fie primul care să se alarmeze, realizând de ce PSD i-a cedat atât de uşor onoarea de candidat USL la preşedinţie. Pentru că, şi în ipoteza absurdă că ar putea câştiga o astfel de confruntare, el se va trezi pe post de băţ de floarea-soarelui, silit să facă periodic sluj în faţa premierului.
Şi mai interesant este că şi Băsescu tace. La ora când scriu aceste rânduri, Ponta ajunsese la Bruxelles, iar preşedintele nu dădea semne că ar părăsi ţara. Indiferent de următoarea mişcare a şefului statului, pot pune pariu, în schimb, că, spre deosebire de Antonescu, nu a tăcut degeaba. Oricum, lovitura de stat este în desfăşurare. Important este să realizăm cu toţii ce se întâmplă.
P.S. La ora 14,30, Traian Băsescu a declarat, la o conferinţă de presă, că rămâne acasă, pentru a nu pune ţara într-o situaţie jenantă. Declaraţia de faţă poate fi trecută tot la categoria „tăcere”. Aştept cu interes reacţia sa adevărată, nediplomatică.