„Ţara are nevoie de infrastructură, dar guvernul dumneavoastră ia bani de la investiţii?”

     Cititorii OPINIA au posibilitatea să-şi vadă tipărite cele mai interesante puncte de vedere pe care le-au postat drept comentarii la articolele apărute pe site-ul www.nope.opiniabuzau.ro ori pe care le-au trimis prin poşta electronică, precum şi solicitările pe care le adresează redacţiei în vederea obţinerii unor sugestii pentru rezolvarea problemelor care îi frământă. Rubrica de faţă se vrea un dialog permanent cu dumneavoastră, pe care îl vom purta atât prin intermediul ediţiei tipărite, cât şi prin cel al ediţiei on-line a ziarului OPINIA.

      Cititorul Adrian Băjenaru a postat, ieri, un comentariu deosebit de interesant la editorialul deputatului George Scutaru, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, publicat în ediţia de luni a cotidianului OPINIA, sub titlul „Coabitare sau conflict?”. Reproducem, în cele ce urmează, comentariul respectiv.

     „Stimate domnule Scutaru, atunci când te-am cunoscut erai un tânăr politician extrem de promiţător, având în faţă un viitor excepţional. Pe vremea accea, am pierdut multe nopţi, dormind chiar în sediul partidului, pentru a munci la adunarea numărului de voturi necesar dumitale, ca să câştigi un nou mandat de parlamentar. Acum, la foarte mulţi ani după acea întâmplare, văd că în loc să vă gândiţi la multele, din păcate tot mai multele, probleme cu care se confruntă oamenii, vă gândiţi tot la obsesia Băsescu.

     De ce nu înţelegeţi că Traian Băsescu este terminat ca politician? Sau înţelegeţi, dar nu vreţi să arătaţi românilor acest lucru. El este doar o umbră a ceea ce a fost şi nici nu va mai fi altceva, de acum şi până la finalul mandatului. Vă rog (ba nu), vă sfătuiesc, să treceţi de la această retorică învrăjbitoare şi ieftină, la una constructivă, menită să aducă în atenţia oamenilor propunerile concrete de repunere a ţării pe roate.

     România se zbate într-o secetă cumplită, dar despre agricultură nu citim decât despre nişte bocete pe care le aruncaţi, gratuit, pe umerii oamenilor care vor să facă agricultură, în loc să veniţi cu un program concret. Este nevoie de regândirea sistemului de irigaţii. Este nevoie de punerea pe baze noi, inclusiv a modului cum se face declaraţia de suprafaţă la APIA şi condiţiile necesare pentru ca dosarul aferent să fie complet. E nevoie de gândirea relansării tinerilor cu iniţiativă, prin sprijinirea proiectelor tinerilor care vin pe piaţă cu firme ce pot creea locuri de muncă. Ţara are nevoie de infrastructură, dar guvernul dumneavoastră ia bani de la investiţii? Îmi este teamă că nu e cea mai bună soluţie. Din câte se poate vedea, sunt multe lucruri importante de făcut. Lucruri pe care ţara le aşteaptă de la dumneavoastră.

     Încă ceva. E nevoie să gândiţi strategia electorală pentru prezidenţiale, pentru că sunt aproape sigur că PSD va avea un candidat propriu, astfel încât să încerce să vă lase în offside. Am încercat să vă arăt cum vede un om de rând situaţia actuală. Dar eu nu sunt un om de rând, sunt unul dintre oamenii care au alergat, la un moment dat, pentru voturile necesare ca să prindeţi un nou mandat.

     Adrian Băjenaru (fost vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal, în cea mai bună perioadă a organizaţiei)”.