Oprirea la trecerile de pietoni pare să fie opțională pentru unii șoferi în Buzău. De pe marcajul unde legea îi garantează prioritatea, o tânără de 35 de ani a ajuns în această dimineață în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean după ce a fost izbită de o mașină, în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul a avut loc pe strada Al. Marghiloman, la intersecția cu strada Gârlași. Tânăra a fost transportată în stare gravă la Urgență, fiind în comă profundă, cu multiple fracturi craniene. Medicii buzoieni au luat decizia de a o transporta la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, transferul urmând să se efectueze în această după-amiază cu un elicopter SMURD. Șoferul vinovat, un tânăr de 30 de ani din Buzău, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.