UPDATE: Ducu Rață va sta în arest preventiv o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de procurori de tentativă de viol.
Un elev de 19 ani, Ducu Rață, de la Grupul Școlar ,,C.Nenițescu” din Buzău, a fost reținut luni seară de polițiști, după ce ar fi încercat să agreseze sexual o tânără, în vârstă de 24 de ani, în scara blocului în care fata locuiește.
Tânăra se întorcea de la o întâlnire, iar înainte să intre în lift, s-a trezit tăbărâtă de un necunoscut. Agresorul ar fi urmărit-o până în scara blocului și a atacat-o înainte ca fata să intre în lift. S-a luptat câteva minute cu individul care apucase să o imobilizeze cu intenția de a o viola. Tânăra a scăpat doar cu hainele sfâșiate, deoarece agresorul a reușit însă să fugă după ce a fost surprins de vecini ai fetei, care alarmați de strigătele ei, i-au sărit în ajutor. S-a dat alarma, iar individul a fost prins ulterior cu ajutorul unor imagini filmate de o cameră de supraveghere.
Mama fetei a observat de la balcon că tânăra era urmată îndeaproape de un individ, însă nici nu s-a gândit că s-ar putea întâmpla ceva rău. ,,Am văzut că e cineva în spatele ei. La un moment dat s-a întors ca și când s-ar fi oprit să vorbească la telefon… Fata a sunat la interfon, i-am dat drumu, iar după câteva minute a intrat în casă plângând, roșie la față , speriată, mi-a spus că acest individ a atacat-o la ușa liftului, încercând s-o pipăie, să-i dea jos pantalonii … Ea s-a apărat, a strigat și dacă nu ieșeau vecinii de la etajul întâi nu știu ce se putea întâmpla”, a spus revoltată mama tinerei.
Tânăra nu-și poate reveni din șoc. Fata tocmai se despărțise de prietenul ei. ,,În momentul în care am ajuns în fața blocului, am sunat la interfon, mama mi-a dat drumul și atunci am observat că în dreapta mea era un băiat. Era întors cu spatele dar fiind în plină zi nu mi-am dat seama că ar putea intra după mine în bloc. Mama mi-a deschis ușa, am intrat în bloc, și până s-a închis ușa el a intrat în urma mea. Când am ajuns la lift, m-a prins cu brațele, strâns, a început să mă pipăie și a încercat să mă dezbrace. M-a bruscat și atunci eu am început să țip și mai tare, el mi-a pus mâna la gură, a încercat să îmi dea pantalonii jos, am căzut și am încercat să îl lovesc cu picioarele”, a declarat după incident tânăra șocată.
Agresorul, un elev model
Părinții victimei au aflat în timpul anchetei că atacatorul ar fi la a patra ispravă de acest gen, dar până acum a scăpat basma curată. ,,Vă dați seama că el este la a patra abatere, iar dacă nu era prins de la prima abatere, poate celelalte nu se mai întâmplau…Fata este traumatizată acum, îi este frică să mai meargă pe stradă știind că a scăpat după abaterile celelalte poate să scape și acum …De aceea mi-aș dori ca autoritățile să-și facă datoria până la capăt și să pună punct atacurilor acestui individ…Am înțeles că ar consuma și etnobotanice”, a spus tatăl tinerei. Din informațiile primite de la liceul C. Nenițescu, Ducu Rață este descris drept un elev cu o conduită ireproșabilă la ore și nu are absențe. Anul trecut elevul ar fi cerut o întâlnire cu psihologul școlii.
Procurorul de caz a dispus ca elevul să fie reținut pentru 24 de ore, și urma ca ieri să se ceară prelungirea mandatului de reținere pentru continuarea cercetării penale.