Tânără în vârstă de 20 de ani, din Buzău, s-a ales cu dosar penal, după ce, duminică dimineață, a fost depistată în trafic la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. În plus, aceasta era și sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânăra cu pricina a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Buzău, în jurul orei 4,00 la intersecția bulevardelor Bălcescu și Unirii. „Șoferița“ de ocazie, pusă pe scandal după o noapte de distracție într-un club din zonă, a fost potolită repede de oamenii legii cu un dosar penal.