Un tânăr buzoian, student la Medicină, a fost găsit mort în camera de cămin din Complexul Regie din Bucureşti. Trupul băiatului de 22 de ani a fost găsit marţi seară de sora sa, care a mers să vadă ce este cu el după ce nu a mai tânărul nu a mai răspuns la telefon. El a fost găsit în cameră, ușa fiind încuiată pe dinăuntru, și cu o pungă pe cap. Pe masă, politistii au găsit un bilet de adio. Tânărul se numeşte Georgian Mazilu și a absolvit Colegiul „Hasdeu”. Era un student de 10, iar în momentul in care a fost admis la facultate, in 2013, a fost al 32-lea pe lista, cu media 9.65. Moartea băiatului a fost atât de violenţă încât i-a înfiorat şi pe anchetatorii chemaţi la faţă locului. N-au mai avut ce face pentru sudentul aflat într-o depresie profundă, după cum avea să o dovedească biletul de adio găsit lângă el. „Sunt nemulţumit de rezultatele de la facultate, ştiu că n-am să fiu niciodată un medic bun”, a scris cu inima neagră tânărul, înainte să-şi ia viaţă. Nu a vorbit însă cu nimeni despre gândurile care îl măcinau, aşa că toţi cei care îl cunoşteau au fost şocaţi să afle că a murit.
Tânărul de 22 de ani, student anul 4 la Medicină, era din Leiculești – Tisău și stătea în aceeaşi cameră cu sora lui, şi ea studentă la această facultate, cu un an mai mare. Ea este, de altfel, cea care l-a găsit după ce a spart uşa ajutată de alţi tineri din cămin.