Tâlhar trimis în arest la câteva luni după majorat

            * A jefuit o femeie în scara blocului şi a furat banii din incinta unei societăţi

            Un tânăr care abia a împlinit 18 ani a ajuns zilele trecute în arest după ce poliţiştii l-au identificat ca fiind autorul a două fapte de tâlhărie comise la jumătatea acestei luni pe raza municipiului Buzău.

            * A jefuit o femeie în scara blocului şi a furat banii din incinta unei societăţi

            Un tânăr care abia a împlinit 18 ani a ajuns zilele trecute în arest după ce poliţiştii l-au identificat ca fiind autorul a două fapte de tâlhărie comise la jumătatea acestei luni pe raza municipiului Buzău.Tânărul se dedase la astfel de fapte de la o vârstă mai fragedă şi se obişnuise cu ideea că poate scăpa basma curată, neavând încă vârsta majoratului, însă, odată trecut de pragul celor 18 ani, nu a mai ţinut seama de faptul că de acum răspunde în faţa legii ca persoană majoră.

            În data de 13 octombrie, a pătruns în incinta unei societăţi comerciale din oraş şi a pândit momentul când niciun angajat nu era prin preajmă, strecurându-şi mâna într-un sertar de la tejghea şi furând 120 de lei. Ghinionul său a făcut ca exact în momentul în care pusese mâna pe bani, un angajat să-şi facă apariţia, prinzându-l în flagrant. Omul a încercat să pună mâna pe el, dar tânărul l-a împins cu violenţă şi a rupt-o la fugă.

            Nu era la prima faptă de acest gen, în luna septembrie comiţând o altă tâlhărie căreia i-a căzut victimă o femeie de 63 de ani. Tâlharul a zărit-o pe femeie pe stradă, atenţia fiindu-i atrasă de o brăţară din aur pe care aceasta o purta la mână. Şi-a urmărit victima până în scara blocului, unde a considerat că este momentul oportun să atace, întrucât nu existau martori şi nu risca să fie prins dacă femeia ar fi strigat după ajutor. Imediat ce a intrat în bloc, s-a repezit asupra victimei şi i-a smuls brăţara de la mână, dispărând în momentul imediat următor, până ca femeia să apuce să îşi revină din şoc. La scurt timp, a mers la o casă de amanet, unde a valorificat brăţara în schimbul a 950 de lei.

            Până zilele trecute, faptele au figurat în evidenţe cu autor necunoscut, însă, în cele din urmă, poliţiştii au reuşit să dea de urma suspectului, care a fost reţinut şi prezentat instanţei. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 19 zile, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.