Cinci profesori afectați de comasarea Grupului Școlar de Meserii și Servicii cu Liceul „Costin Nenițescu”

Cinci profesori buzoieni vor rămâne fără normă întreagă după comasarea între Grupul Școlar de Meserii și Servicii și Liceul “Costin Nenițescu”. Reamintim că decizia comasării a venit din partea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) după ce Colegiul Național „M. Eminescu” a fost nevoit să se mute în clădirea Liceului „Nenițescu” pe perioada reabilitării clădirii de pe … Citește mai mult

Care au fost cele mai importante evenimente ale politicii buzoiene ale anului 2018 (IV)/ Anul migrațiilor politice de la jumătatea mandatului 

Anul 2018 a fost și cel în care, aproape de jumătatea mandatelor parlamentare, s-au înregistrat primele migrații politice. Este vorba, bine­înțeles, despre senatorul Dorin Bădulescu și deputatul Adrian Mocanu, aleși pe listele Partidului Mișcarea Populară, și care la scrutinul local din vara lui 2016 erau membri ai Partidului Național Liberal, respectiv Partidului Social Românesc, obscura … Citește mai mult

Premii în valoare de 45.600 lei pentru olimpici și profesorii lor și o propunere primită cu aplauze de cei mai buni elevi ai Buzăului

91 de elevi și 43 de profesori din județ au luat parte miercuri, 12 decembrie, la festivitatea de premiere a olimpicilor organizată de Consiliul Județean. La eveniment au luat parte, alături de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar, Florina Stoian, și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Adrian Petre și … Citește mai mult

Florina Stoian, încă o „bătălie” câştigată în faţa Ministerului Educaţiei

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Florina Stoian, a obţinut din partea instanţei anularea ordinului prin care a fost demisă de la condu­cerea IŞJ în luna august a anului trecut. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă şi poate fi atacată. Reamintim că, în luna august 2017, Florina Stoian s-a numărat printre şefii de inspectorate … Citește mai mult

REPORTAJ | Când copilăria nu este o filă de poveste/260 de minori buzoieni au fost victimele abuzurilor în prima parte a anului

Indiferent că vorbim despre abandon, neglijenţă sau orice formă de abuz, pe copii cuvintele îi dor, îi rănesc şi îi doboară, iar gesturile sperie, smulg lacrimi şi chiar lasă urme. Pentru cei aproape 260 de minori din judeţul Buzău, prima parte a anului 2018 a fost cu mult mai nefastă decât şi-ar fi putut ­ima­gina … Citește mai mult

Florina Stoian cere al treilea post de inspector general adjunct invocând algoritmul politic

După revenirea în funcţii, în urma deciziei judecătoreşti, a întregii conduceri a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, noi schimbări apar în organigrama instituţiei. În urmă cu două luni, Florina Stoian a revenit în funcţia de inspector general, alături de adjunctele Nella Wamsiedel şi Daniela Palcău, moment în care „generala” ­Oti­lia Tifan şi adjuncta Daniela Lăptoiu … Citește mai mult

Doar jumătate dintre buzoienii care nu au luat Bac-ul s-au înscris la sesiunea din toamnă

Aproape 900 de buzoieni nu au reuşit să ia Bacalaureatul în vară. Lor li se adaugă  tinerii care nu s-au putut înscrie la examen pentru că au avut de susţinut corigenţele, ceea ce înseamnă un număr de peste 1.000 de absolvenţi ai promoţiei curente fără diplomă de bacalaureat. Cu toate acestea, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar … Citește mai mult

Avocatul lui Gigi Becali şi intervenţia Inspectoratului Şcolar tranşează scandalul de la Şcoala 1 Rm. Sărat

Scandalul de la Şcoala nr. 1 Rm. Sărat, dintre conducerea instituţiei de învăţământ şi secretare, intră într-o nouă fază. Luna trecută, peste 70 de profesori de la Şcoala 1 Rm. Sărat şi-au primit cu întârziere banii de concediu din cauza unor neînţelegeri între directorul Valeriu Echimescu şi secretara Costiţa Benescu. Directorul declara că statele contabile … Citește mai mult

Scurtă incursiune în Dicţionarul Limbii Române pentru uzul conducerii ALDE Buzău

Tare mult s-a supărat conducerea judeţeană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru eticheta de ,,traseişti” pe care OPINIA le-a pus-o atât li­derilor locali cât şi celor două „achiziţii de marcă” din ultima lună, când conducerea ALDE Buzău a fost asigurată de vicepremierul Graţiela Gavrilescu şi, ulterior, de către deputatul Adrian Mocanu. „Acuzaţiile de traseism politic … Citește mai mult

„Generala“ Trifan şi adjuncta Lăptoiu, scoase din Inspectoratul Şcolar de revenirea tripletei Stoian-Wamsiedel-Palcău

Începând de luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a revenit la vechea conducere. Aşa cum era de aşteptat, Florina Stoian, Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău au fost repuse pe funcţiile de conducere pe care le-au deţinut înainte de demitere, după ce au câştigat ambele procese cu Ministerul Educaţiei. Mai exact, în cursul zilei de vineri, au … Citește mai mult

Trifan și Lăptoiu, nevoite să părăsească Inspectoratul Școlar după revenirea tripletei Stoian-Wamsiedel-Palcău

Începând de astăzi, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a revenit la vechea conducere. Așa cum era de așteptat, Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au fost repuse pe funcțiile de conducere pe care le-au deținut înainte de demitere, după ce au câștigat ambele procese în lupta cu Ministerul Educației. Mai exact, în cursul zilei de … Citește mai mult

Cum s-a populat ALDE Buzău cu traseişti politici

Începutul verii a adus puţin freamăt în leşinata politică buzoiană, odată cu faceliftul pe care vicepremierul Graţiela Gavrilescu susţine că l-ar fi adus organizaţiei buzoiene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, a cărei conducere a preluat-o pentru o scurtă perioadă de timp. În fapt, întreaga tevatură a fost pricinuită de racolarea celor doi parlamentari de Buzău … Citește mai mult

Inspectoratul Şcolar Buzău, transformat de Ministerul Educaţiei într-un peron de gară

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au reuşit performanţa de a transforma birourile şefelor de la Inspectoratul Şcolar Buzău într-un adevărat peron de gară. În mai puţin de cinci luni fosta conducere a inspectoratului, adică Florina Stoian, Nela Wamsiedel şi Daniela Palcău, a fost demisă de două ori pe motive cel puţin curioase, de fiecare dată cele trei … Citește mai mult

Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău se întorc la conducerea Inspectoratului Școlar

UPDATE (ora 13.50): „Mă bucur că s-a făcut dreptate pentru că am muncit foarte mult. În plus, ieri în consiliul de administrație mi s-a respins dreptul la gradație de merit, invocându-se probabil calificativul „nesatisfăcător”. Asta deși eu nu am depus dosarul ca manager, ci ca profesor. Sunt profesor la Liceul Pedagogic și am obținut premii … Citește mai mult

Otilia Trifan este noul inspector general al IȘJ Buzău

Ministrul Educației a trimis, vineri, pe adresa Inspectoratului Școlar Județean, numirea pentru funcția de inspector general, funcție ocupată până acum de Florina Stoian. Astfel, noua șefă a IȘJ Buzău este Otilia Trifan, care va face echipă cu adjuncta Geta Burducea. Contactată telefonic, Otilia Trifan a confirmat pentru OPINIA numirea sa în funcția de inspector general. Otilia … Citește mai mult

Doar 13 profesori buzoieni plătesc impozit pentru banii din meditaţii

Educaţia reprezintă şansa oricărui copil, indiferent de condiţia financiară a familiei sau de statutul social al acesteia, spre o viaţă mai bună. Asta, dacă ne gândim la faptul că lipsa educaţiei are efecte secundare pe termen mediu şi lung într-o societate, pornind de la analfabetism şi până la o lipsă minină de cunoaştere a realităţii  … Citește mai mult

Geta Burducea este noul inspector general adjunct al IȘJ Buzău

La Inspectoratul Școlar Județean Buzău au sosit, joi dimineață, ordinele de demitere ale celor trei șefe ale instituției: Florina Stoian , Nela Wamsiedel și Daniela Palcău. Decizia Ministerului Educației vine în urma evaluării în baza căreia cei trei inspectori școlari generali/adjuncți au primit calificativul „nesatisfăcător”. Deși șefele IȘJ Buzău au contestat evaluarea, considerată inclusiv de … Citește mai mult

Șefele Inspectoratului Școlar Buzău, în instanță împotriva Ministerului Educației

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău ia poziție în fața Ministerului Educației, după scandalul calificativelor „nesatisfăcător”. Inspectorul școlar general Florina Stoian și adjunctele Nela Wamsiedel și Daniela Palcău susțin că s-au adresat instanței pentru a împiedica ordinul de demitere, care urmează să fie transmis de ministrul Educației ca urmare a evaluării încheiate cu calificativul „nesatisfăcător”, … Citește mai mult

4 coincidenţe ciudate în cazul calificativelor „nesatisfăcător“ primite de şefele Inspectoratului Şcolar Buzău

Evaluarea şefelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău frizează ridicolul. După ce noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a spus, pe 28 februarie, că acordarea calificativului „nesatisfăcător” celor trei inspectori şcolari din fruntea IŞJ Buzău a fost eronată şi va cere penalizarea persoanelor care se fac vinovate, o veste bombă a venit, joi de … Citește mai mult