Voința Limpeziș, primul lider din Liga a 4-a

Campioana Team Săgeata, eșec drastic la Merei O nouă ediție a Ligii a 4-a, principalul eșalon fotbalistic județean, a avut startul la sfârșitul săptămânii trecute și se anunță, poate, una dintre cele mai echilibrate din ultimii ani, în absența unei favorite certe, așa cum s-a întâmplat cu Metalul, SCM Gloria și Team Săgeata în ultimele … Citește mai mult

Avântul Zărnești și CSM Rm. Sărat, în turul 1 al Cupei României

Federatia Română de Fotbal a stabilit programul primului tur din cadrul Cupei României – faza ­națio­nală. Câștigătoarea fazei județene,   Avântul Zărne­ș­ti, va întâlni, pe teren propriu, câștigătoarea acestui trofeu din Vrancea, Mausoleul Mărășești. Tot din această fază a competiției va intra în cursă și CSM Rm. Sărat, formație ­re­trogradată în Liga a 4-a, care va … Citește mai mult

Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii a 3-a a fost prelungit până astăzi

Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii a 3-a, ediția 2019-2020, era stabilit pentru luni, însă Federația Ro­mână de Fotbal a decis să-l prelungească până astăzi, dorind să le dea încă un răgaz cluburilor care au drept să participe în acest campionat, altfel riscând să aibă o competiție incompletă. Noul sezon al Ligii … Citește mai mult

Gloria, premiată de Federație pentru promovarea în Liga a 2-a

Metalul, remiză, CSM Rm. Sărat, victorie degeaba Gloria a sărbătorit alături de suporteri, și în prezența reprezentanților Federației Române de Fotbal, promovarea în Liga a 2-a. Sâm­bătă seară, în nocturnă, pe Stadionul din Crâng, echipa buzoiană a disputat ultimul meci acasă din acest sezon, parte­ne­ră de întrecere fiindu-i CSM Focșani. O partidă marcată de sărbătoarea … Citește mai mult

Gloria, şi matematic în Liga a 2-a!

Gloria Buzău este prima echipă din eşalonul al treilea care şi-a asigurat, şi matematic, promovarea în Liga a 2-a! Fotbaliştii buzoieni au remizat vineri, scor 0-0, pe terenul ocupantei locului secund, Bucovina Rădăuţi, şi, cu cinci etape înainte de finalul campionatului, au un avans de 16 puncte la vârful clasamentului. Într-un alt meci al etapei … Citește mai mult

Egal amical în derby-ul local de la Rm. Sărat

CSM Rm. Sărat – SCM Gloria Buzău 1-1 (1-1) Etapa a 24-a a programat penultimul derby judeţean al Ligii a 3-a, la Rm. Sărat, acolo unde CSM a primit vizita li­derei seriei, SCM Gloria Buzău. Stări de spirit total opuse în cele două tabere înaintea meciului, punctele puse în joc fiind extrem de importante pentru … Citește mai mult

Victorii în serie în amicale pentru fotbaliștii râmniceni

Jocul și victoria pentru fotbaliștii de la CSM Rm. Sărat în meciurile de verificare din această iarnă. Aflată în plină perioadă de pregătire a returului, echi­pa râmniceană a întâlnit-o în deplasare pe Victoria Traian, într-o revanșă a duelului care a avut loc cu puțin timp în urmă la Rm. Sărat. Și de această dată, victoria … Citește mai mult

S-a reunit și CSM Rm. Sărat

CSM Rm. Sărat a fost ultima dintre cele trei divizionare C buzoiene, după Metalul și SCM Gloria, care și-a reluat antrenamentele. Joia trecută, la Stadionul „Municipal”, antrenorii Marius Tîrîlă, Sorin Bodoc și Viorel Bodan au condus prima ședință de pregătire din noul an, având la dispoziție 24 de jucători. Printre aceștia, și trei nume noi … Citește mai mult

SCM Gloria nu-şi permite paşi greşiţi

• Metalul evoluează la Rădăuţi, CSM Rm. Sărat la Paşcani Liga a 3-a continuă în acest week-end cu etapa a 3-a, una care aduce în faţa echipelor buzoiene adversari abordabili, în faţa cărora, şi cu puţin noroc, pot fi obţinute toate punctele puse în joc. SCM Gloria se mută din nou la Rm. Sărat, unde va … Citește mai mult

Astăzi, de la ora 17,30/ CSM Focșani – Metalul Buzău, în turul 3 al Cupei României

Metalul nu are timp să săr­bătorească prea mult victoria de la Piatra Neamț, de sâmbătă, din prima etapă a campionatului. Singura echipă buzoiană rămasă în competiție va juca în această după-amiază, marți, 28 august,  de la ora 17,30 cu CSM Focșani, pe Stadionul „Milcovul“, într-un meci contând pentru turul 3 al Cupei României. Partida se … Citește mai mult

Start în Liga 3-a/ SCM Gloria, debut în fața propriilor suporteri, Metalul şi Rm. Sărat, în deplasare

O nouă ediție a eşalonului al treilea porneşte vineri la drum, cu trei echipe buzoiene la linia de start. Metalului şi celor de la CSM Rm. Sărat li s-a alăturat, din această vară, după o dublă victorie în manşa de baraj cu Pescăruşul Sarichioi, şi campioana SCM Gloria, iar cele trei vor încerca să readucă … Citește mai mult

SCM Gloria, Metalul şi CSM Rm. Sărat, în Seria I, „de Moldova”

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, componenţa celor cinci serii de câte 16 echipe şi ţintarul pentru Liga a 3-a, eşalon din care vor face parte, în sezonul 2018- 2019, şi trei echipe buzoiene: SCM Gloria, Metalul şi CSM Rm. Sărat. Acestea vor evolua în seria I, aşa numita „serie a … Citește mai mult

Echipele buzoiene de Liga a 3-a, repartizate în „Seria Moldovei”

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis aseară componenţa celor cinci serii ale noii ediţii de campionat a Ligii a 3-a. În viitorul sezon, fotbalul buzoian va fi reprezentat la nivelul celui de-al treilea eşalon de trei echipe: SCM Gloria, Metalul şi CSM Rm. Sărat. Acestea vor evolua în seria I, aşa numita „serie a … Citește mai mult

Metalul, calificare la pas în Cupa României

Metalul a rămas să salveze onoarea fotbalului buzoian în Cupa României! Echipa pregătită de Vali Stan s-a calificat, miercuri seară, în turul 3 al Cupei României, după ce a reuşit să o învingă din nou pe CSM Rm. Sărat, la fel cum s-a întâmplat şi în precedentele două partide oficiale, din campionatul trecut. Metalul a … Citește mai mult

Derby judeţean CSM Rm. Sărat – Metalul, în Cupa României

• Marţea sau miercurea viitoare, de la ora 17,30 Nicio surpriză la stabilirea programului fazei a doua a Cupei României. Aşa cum lumea fotbalului buzoian anticipa, CSM Rm. Sărat şi Metalul Buzău vor sta faţă în faţă, marţea sau miercurea viitoare, FRF urmând să anunţe în aceste zile programul complet, într-un meci din etapa a 2-a … Citește mai mult

SCM Gloria, a doua victorie în meciurile amicale

• Remize pentru Metalul şi CSM Rm. Sărat Ziua de sâmbătă a fost valorificată din plin de cele trei echipe buzoiene din Liga a 3-a. Cu trei săptămâni înaintea startului noului campionat, reprezentantele fotbalului buzoian în cel de-al treilea eşalon au susţinut noi meciuri de verificare. Testele vor continua, staffurile tehnice ale celor trei echipe aflându-se … Citește mai mult

De la ora 17,30, pe terenul din Lanurile / Voinţa–CSM Rm. Sărat, în primul tur al Cupei României

Voinţa Lanurile şi CSM Rm. Sărat sunt primele echipe din fotbalul buzoian care păşesc, oficial, în noul sezon. În această după amiază, începând cu ora 17,30, pe Stadionul „Voinţa” din Lanurile, echipa gazdă întâlneşte, în primul tur al fazei naţionale a Cupei României, ediţia 2018-2019, gruparea vecină de Liga a 3-a, CSM Rm. Sărat. Voinţa … Citește mai mult

Au început meciurile amicale în fotbalul divizionar

Metalul Buzău și CSM Rm. Sărat, sunt două dintre cele trei echipe buzoiene care, alături de nou promovata SCM Gloria, au trecut la următoarea etapă a pregătirilor în vederea noului sezon, cea a meciurilor de verificare. Cea mai ,,grăbită“ dintre ele a fost CSM Rm. Sărat, care a susținut deja două jocuri amicale, ambele pe … Citește mai mult

Metalul, învingătoare din nou în derbyul județean al Ligii a 3-a

• Metalul Buzău – CSM Rm. Sărat 2-0 (1-0) Metalul Buzău și CSM Rm. Sărat au onorat cum au putut ele mai bine derbyul județean al Ligii a 3-a, programat vineri după-amiază, pe terenul sintetic, în cea de-a 23-a etapă. Partida nu prezenta o importanță anume pentru cele două echipe, poate doar pentru Metalul, care nu … Citește mai mult

Derby buzoian în Liga a 3-a

• Metalul Buzău – CSM Rm. Sărat, vineri, ora 18,00 Metalul Buzău şi CSM Rm. Sărat, cele două echipe buzoiene care activează în cel de-al treilea eşalon, vor sta faţă în faţă vineri seară, începând cu ora 18,00, pe terenul sintetic din Crâng, într-un meci din etapa a 23-a a campionatului. Cele două formaţii au avut … Citește mai mult