Tabere gratuite pentru copiii cu dizabilităţi

            Pentru a le face această perioadă de vacanţă cât mai frumoasă, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău (DGASPC) s-a străduit să le ofere sejururi în taberele din judeţ, dar şi în alte zone ale ţării, copiilor din cadrul sistemului rezidenţial de protecţie.

            Astfel, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJST) Buzău, 37 de copii cu dizabilităţi au fost cazaţi, în perioada 11 – 16 iulie, în Centrul de agrement de la Poiana Pinului.

            Din bugetul propriu al DGASPC, nu mai puţin de 12 copii vor merge în staţiunea Eforie-Sud, unde vor petrece o săptămână la mare, în perioada 17 – 22 iulie. Cu sprijinul părintelui Mihail Milea, alte câteva zeci de copii vor merge, până la începerea anului şcolar, în cele două tabere adminsistrate de Fundaţia „Sf. Sava”. Astfel, în perioada 27 iulie – 31 iulie, 30 de copii din sistemul de protecţie vor merge în tabără în Delta Dunării, în localitatea Maliuc (judeţul Tulcea). Alţi 12 copii cu dizabilităţi vor merge, în perioada 4 – 10 septembrie, la tabăra de la Bisoca, de asemenea aflată în administrarea Fundaţiei „Sf. Sava”.