Superliga lu’ Coşconea, reformă pentru revigorarea fotbalului buzoian

            Au mai rămas câteva săptămâni până la debutul Superligii de fotbal, primul eşalon fotbalistic judeţean. Oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău pregătesc din timp fiecare detaliu, totul pentru a organiza o competiţie care să se desfăşoare fără cusur. Pompiliu Coşconea, preşedintele forului buzoian are mare încredere în noul proiect, despre care spune ca va fi „oglinda Ligii a III-a în fotbalul judeţean”.

            Au mai rămas câteva săptămâni până la debutul Superligii de fotbal, primul eşalon fotbalistic judeţean. Oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău pregătesc din timp fiecare detaliu, totul pentru a organiza o competiţie care să se desfăşoare fără cusur. Pompiliu Coşconea, preşedintele forului buzoian are mare încredere în noul proiect, despre care spune ca va fi „oglinda Ligii a III-a în fotbalul judeţean”.

            Exigenţă maximă

 

            Şeful fotbalului buzoian a spus că Superliga va cuprinde cele mai bune 14 echipe din judeţ, grupări care trebuie să se ridice din toate punctele de vedere la nivelul Ligii a III-a: „Uşor, uşor, intrăm pe ultima sută de metri în privinţa organizării şi desfăşurării primei ediţii a Superligii. Tocmai din acest motiv am fost zilele trecute şi am inspectat majoritatea bazelor sportive din Buzău, terenuri care au fost trecute ca şi loc de desfăşurare al grupărilor participante. Trebuie să vă spun că am văzut baze sportive moderne, aranjate din toate punctele de vedere. Am văzut preocuparea celor care se ocupă de aceste formaţii, drept dovadă că entuziasmul participantelor este la fel de mare precum al nostru, al organizatorilor”.

 

            Datorii ca la stat

 

            Deşi majoritatea echipelor care şi-au anunţat intenţia de a face parte din noul eşalon fotbalistic buzoian stau foarte bine din punct de vedere al infrastructurii, sunt unele care au mari „lipsuri” financiare. Conducătorul forului judeţean de fotbal a precizat că suma totală a datoriilor pe care AJF trebuie să le recupereze depăşeşte uşor 500 de milioane de lei vechi. „După cum bine ştiţi, sursa de finanţare a peste 90% din cluburile participante în ligiile judeţene o reprezintă Primăria. Am avut cu toţii un an greu din punct de vedere financiar, iar primăriile nu au făcut excepţie. Dacă banii pentru modernizarea şi îmbunătăţirea bazelor sportive s-au mai găsit, pentru datoriile către AJF oamenii au fost mai strânşi la pungă. Sperăm să remediem această problemă cât de curând, deoarece nu ne permitem să avem nici măcar o singură echipă care să se retragă în timpul campionatului, pentru că ne-ar da peste cap toată competiţia”,  a precizat Coşconea.

 

            Pe ultima sută de metri

 

            Conducătorul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău ne-a dezvăluit faptul că până la sfârşitul lunii, forul buzoian va alcătui lista echipelor care urmează să ia parte la Superligă. În cazul în care o formaţie nu va onora competiţia, următoarea nominalizată îi va lua locul. „Încercăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să conturăm o listă care să cuprindă 18 – 19 echipe din care să alegem componenţa primei ediţii de Superligă. Vom fi foarte exigenţi, pentru că vrem o întrecere din care să iasă jucători buni. Criteriul primoridal va fi alcătuit din nivelul de infrastructură şi clasarea în stagiunea precedentă. Dacă o echipă din primele 14 nu va corespunde sau va alege de bună voie să evoluze în Liga a IV-a sau a V-a, nu ne vom împotrivi. Locul acesteia va fi luat de următoarea clasată. Am 19 echipe care şi-au exprimat în scris dorinţa de a lua parte la Superligă, echipe ce trebuie să îndeplinească foarte multe criterii”, a adăugat preşedintele AJF Buzău. Membrii afiliaţi ai forului buzoian vor decide până la sfârşitul săptămânii care cluburi vor alcătui Superliga.