SUNTEM PE DRUMUL CEL BUN

 *Ştefan Miloş, preşedintele buzoiencelor, mulţumit de evoluţia echipei

 *Ştefan Miloş, preşedintele buzoiencelor, mulţumit de evoluţia echipei

Ştefan Miloş, preşedintele grupării locale de handbal feminin HM Buzău, este mulţumit de evoluţia handbalistelor buzoience, deşi acestea au obţinut doar două victorii. Oficialul buzoian îşi argumentează spusele prin faptul că echipa locală are foarte multe componente tinere, neexperimentate, care încă nu fac faţă rigorilor ligii secunde: “Poate părea o declaraţie hilară, însă noi suntem în creştere. De la meci la meci, acumulăm experienţă. Avem jucătoare care au evoluat doar la junioare şi imediat au făcut pasul la nivel de senioare. În această privinţă, trebuie lucrat cu grijă, din foarte multe puncte de vedere. Unele pot chiar claca”. Handbal Municipal Buzău va juca vineri în deplasare, cu Rapid CFR Bucureşti, una dintre pretendentele la promovare, urmând ca miercurea viitoare să evolueze în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” împotriva formaţiei Activ Ploieşti.