La insistenţele fetiţei mele, am mers din nou în Drăgaică. Oare ce legătură mai are amestecul ciudat de şerpi Anaconda, turcisme de vânzare, mici şi bere cu vechiul târg al oraşului Buzău?
Ne-am înstrăinat aproape total de tradiţiile locale, care au devenit mai mult un prilej de câştiguri electorale şi de manifestări care pot constitui definiţia perfectă a kitsch-ului.
La insistenţele fetiţei mele, am mers din nou în Drăgaică. Oare ce legătură mai are amestecul ciudat de şerpi Anaconda, turcisme de vânzare, mici şi bere cu vechiul târg al oraşului Buzău?
Ne-am înstrăinat aproape total de tradiţiile locale, care au devenit mai mult un prilej de câştiguri electorale şi de manifestări care pot constitui definiţia perfectă a kitsch-ului.
Mă întreb dacă ne mai leagă ceva de meleagurile acestea îmbibate de istoria nescrisă a celor aproape două milenii de atestare documentară. Buzăul a fost din totdeauna un târg în care poposeau călătorii către alte cetăţi în care tradiţiile au sedimentat un puternic spirit de apartenenţă la comunitatea respectivă.
Ne mândrim cu Vasile Voiculescu, cu Vasile Cârlova, Ion Caraion sau Margareta Sterian, dar omitem faptul că aceştia s-au născut în Buzău, dar o mare parte a timpului şi-au petrecut-o în alte părţi ale ţării sau ale lumii.
Şi astăzi este pregnantă aceeaşi tendinţă, ca tinerii de valoare ai judeţului nostru să îşi găsească împlinirea profesională în Bucureşti, Iaşi, Cluj sau în străinătate. Apropierea de Bucureşti a constituit un avantaj potenţial, dar şi un dezavantaj real, atunci când nu a existat suficientă motivaţie pentru ca valorile buzoiene să rămână acasă.
Aflăm cu mândrie că 17 buzoieni au fost deja admişi la universităţi din străinătate. Dar nu putem să nu ne întristăm la gândul că aceştia nu se vor mai întoarce aici, pentru că nimănui nu-i pasă să le ofere condiţii pentru a performa la nivelul capacităţilor lor. Şi nu este vorba numai de aceştia 17, ci şi de mulţi alţi buzoieni care nu văd nicio şansă în a rămâne pe meleagurile natale.
Preşedintele Băsescu vrea ca judeţul Buzău să dispară, iar interesele noastre, ale buzoienilor, să fie reprezentate la Constanţa, la Galaţi sau la Brăila. Mi-e greu să cred că va înceta tendinţa de părăsire a Buzăului de către majoritatea oamenilor de valoare în momentul în care decizia şi resursele financiare se vor afla doar la Bucureşti şi la Constanţa, eventual Galaţi.
În acest context, nivelul investiţiilor mici şi mijlocii din zona Buzăului se va reduce drastic şi vom deveni un pol periferic la marginea unei regiuni nici ea foarte dezvoltată.
Şi atunci mă întreb, suntem buzoieni ori nu mai suntem? Ne leagă ceva de această zonă încât să luptăm pentru ca ea să prospere şi nu să involueze?
Acestea sunt întrebări la care fiecare dintre noi, buzoienii, ne putem răspunde. Şi mai rămâne doar să şi acţionăm, dacă răspunsul este afirmativ.