Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziția cetățenilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic
European, Confederația Elvețiană, țări/ state terțe și persoanelor juridice, aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor și al cetățenilor comunitari.
Aplicația contribuie în mod semnificativ la creșterea eficienței în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată țara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat și controlat, existând în permanență posibilitatea unei interacțiuni cu solicitanții pentru obținerea cât mai rapidă a datelor necesare și procesarea lor.
Prin lansarea acestui serviciu, Biroul pentru Imigrări Buzău oferă aplicanților oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condițiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul.
Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line și programează solicitantul la o dată și oră stabilite, pentru a se prezenta la ghișeele special amenajate și dotate, în vederea preluării datelor biometrice și a confruntării cu documentele originale. Noua aplicație oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale, iar termenul legal de soluționare al acesteia începe de la data prezentării la ghișeu.
Persoanele al căror drept de ședere expiră în cel mult 30 de zile de la data trasmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de ședere, sunt obligate să se prezinte la Biroul pentru Imigrări Buzău, înainte de expirarea acestui termen.
„Portalul poate fi accesat din site-ului public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa: https://portaligi.mai.gov.ro
Biroul pentru Imigrări Buzău invită solicitanții să utilizeze noua aplicație pentru a beneficia de servicii publice eficiente și rapide. Metoda de lucru lansată urmărește scurtarea timpului de așteptare în fața ghișeului și eficientizarea procesului de preluare a cererilor.
Pentru a depune on-line cereri prin intermediul portalului trebuie să urmați următorii pași: accesați portalul la adresa https://portaligi.mai.gov.ro; creați-vă un cont în portal utilizând o adresă de email validă și o parolă; introduceți cererea și documentele anexă necesare, scanate (dimensiunea maximă a fiecărui document este de 5 MB); transmiteți cererea completată și verificați data și ora la care ați fost programat; prezentați-vă la ghișeu la data și ora programată în vederea preluării datelor biometrice; verificați on-line statusul cererii; prezentați-vă la termenul prevăzut pentru ridicarea documentului”, se precizează într-o informare a Biroul pentru Imigrări Buzău.