La începutul acestei luni, stocurile de vaccin antigripal aflate la Direcția de Sănătate Publică (DSP) și la cabinetele medicilor de familie din județ s-au epuizat în totalitate. Astfel, potrivit datelor centralizate de DSP Buzău, cele 7.500 de doze de vaccin antigripal repartizate în două tranșe de către Ministerul Sănătății, începând din noiembrie 2016, au fost utilizate integral, tot atâția buzoieni din categoriile vulnerabile fiind imunizați gratui.
Cei mai mulți beneficiari ai vaccinurilor antigripale gratuite sunt persoanele cu vârste peste 65 de ani, respectiv 3.873 de buzoieni. De asemenea, 1.678 de buzoieni cu afecțiuni medicale cronice s-au vaccinat gratuit contra gripei, 1.317 angajați din cadrul personalului medico-sanitar, 617 persoane instituționalizate și 15 femei gravide.
Având în vedere că ne aflăm la finalul sezonului rece, nu va mai fi cerută o nouă suplimentare de la Ministerul Sănătății, numărul solicitanților de vaccin antigripal diminuându-se semnificativ încă din ianuarie.
În ceea ce privește evoluția infecțiilor respiratorii la nivelul județețului Buzău, potrivit datelor DSP, numărul acestor cazuri se menține destul de ridicat și la final de sezon rece. Astfel, în ultima săptămână de raportare, s-au înregistrat 1.829 pacienți diagnosticați cu viroze și pneumonii.
Este vorba despre 1.247 viroze respiratorii, dintre care nouă în formă mai gravă și pentru care s-a impus internarea pacienților, și 582 de pneumonii, pentru 76 dintre acestea fiind necesară internarea în spital.
În continuare, cei mai vulnerabili la afecțiunile specifice sezonului rece s-au dovedit copiii, în special cei cu vârste mici. În ultima săptămână de raportare s-au înregistrat 624 de viroze respiratorii la copiii din categoriile de vârstă 2-4 și 5-14 ani.
O situație asemănătoare și în cazul pneumoniilor, din totalul celor 582 de cazuri 247 de îmbolnăviri s-au înregistrat la copii cu vârste între 0 și un an, 2-4 și 5-14 ani. În ceea ce privește cazurile de gripă, nu s-a înregistrat la nivel județean niciun caz de la începutul sezonului rece.