Stejarul caută rugbiști în școlile din Buzău

  În căutarea de tinere talen­te, Stejarul Buzău, echipa locală de rugby, a demarat o întrecere la care participă mai multe școli din județ. Proiectul, unicat la nivel național, se bucură de susținerea federației de specialitate și a Inspectoratului Școlar Județean.

  După disputarea primelor două etape, tot mai mulți copii s-au alăturat antrenamentelor cu mingea ovală.

  Competiția, destinată elevi­lor de gimnaziu din județ, a început în urmă cu câteva săptă­mâni și reprezintă proiectul prin care Rugby Club Stejarul Buzău vrea să își asigure „schim­bul de mâine“. Ediția inaugurală a adunat la start șase echi­pe, formate din băieți cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.

 Meciurile micuților rugbiști se desfășoară în cuplaj cu cele ale echipei de seniori din Parcul Tineretului, fapt care face ca partidele să aibă parte de un număr însemnat de spectatori.

  Copiii, atât din mediul rural, cât și cei din oraș, sunt entuziasmați de inițiativa clubului condus de Vasile Niță. Du­pă consumarea primelor jo­curi, numărul elevilor care își do­resc să ia parte la Campio­natul Județean de Rugby pentru Copii este tot mai mare.

  Competiția se desfășoară lu­nar, iar fiecare etapă re­prezintă o întrecere în care primele trei echipe sunt premiate, iar după toate etapele se va realiza și un clasament final. Viitoarea rundă va avea loc în luna noiembre, data urmând a fi stabilită în perioada imediat următoare.