După o scurtă vacanță în finalul primei părți a sezonului, încheiată cu o performanță de excepție, cucerirea Cupei României – faza D.N.S., rugbiștii de la Stejarul au revenit, săptămâna trecută, la antrenamente, informează site-ul clubului.
Deocamdată, la pregătire vin doar localnicii, iar Costică Merșoiu conduce câte trei antrenamente pe săptămână, două la sala de forță și unul pe teren. La nivelul lotului sunt anunțate două certitudini până acum, revenirile din Anglia ale lui Alexandru Bîsceanu și Viorel Stănescu. Următoarea țintă a echipei de rugby o reprezintă campionatul, noua ediție a Diviziei Naționale de Seniori urmând să pornească la drum la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.
Vasile Niță: „Echipa va arăta extraordinar!“
Din toamnă, odată cu începerea noului campionat al D.N.S., echipa va arăta și mai bine, este convins președintele Vasile Niță.
„O să câștigăm în tot acest timp și mai mult la capitolul omogenitate. Dar ne vom mai și întări, Bîsceanu și Stănescu se vor întoarce la echipă, iar suporterilor noștri suntem aproape să le mai oferim o surpriză. Vom mai aduce un jucător tare de tot, pe care îl vom anunța la momentul respectiv. O să arătăm extraordinar din toamnă, dacă toți băieții vor fi sănătoși și nu vom avea alte probleme. Buzoienii să aibă încredere în proiectul nostru“, a declarat președintele Niță, citat de siteul clubului.