Comedia de succes ,,Desculț în parc”, în regia lui Ștefan Bănică, avându-i ca protagoniști pe Ștefan Bănică, Diana Cavallioti, Răzvan Vasilescu, Ileana Cernat și Șerban Georgevici, se joacă din nou la Buzău. Reprezentația este programată pe 5 octombrie, ora 19,30, la Sala Consiliului Județean.
„Desculț în parc” este o comedie excepțională, scrisă în 1963 de renumitul dramaturg american Neil Simon. Piesa s-a jucat cu mare succes pe Broadway și apoi în întreaga lume. În 1967, comedia a fost ecranizată, avându-i pe Robert Redford și Jane Fonda în rolurile principale, scenariul filmului fiind scris chiar de autorul piesei. Pentru „Desculț în parc“, Neil Simon a fost nominalizat în 1968 la premiile Writer Guild of America pentru cel mai bun scriitor american de comedie.
Neliniștile tinereții, lipsa de experiență într-un oraș mare, dar și exuberanța iubirii sunt câteva dintre problemele de viață pe care piesa le aduce în prim plan. Forța eliberatoare a spontaneității și umorul savuros vor trezi în sufletele spectatorilor emoții mai vechi sau mai noi. „Desculț în parc“ este ocazia perfectă să-ți amintești cât de fericit poți fi când iubești.
„Cu acest spectacol am deschis repertoriul teatrului de la Buzău în 1996“
„Cu Desculț în parc am deschis repertoriul Teatrului George Ciprian din Buzău, înființat de Paul Ioachim în 1996, având-o ca parteneră pe regretata Oana Ioachim. Tocmai de aceea, cunoscând bine piesa, actorii din distribuție, am avut curajul să încerc să regizez spectacolul actual într-o formă nouă, cu un alt decor, alte idei, care mă reprezintă. Dedic acest spectacol memoriei lui Paul Ioachim, cel care a propus acest spectacol pentru prima oară în România, Oanei Ioachim și lui Dinu Manolache”, a declarat Ștefan Bănică pentru presa centrală.
Biletele pentru spectacolul de la Buzău se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol. În funcție de așezarea în sală, prețul unui bilet este de 60 sau 70 de lei. Pentru rezervări sunați la 0723429264.