Stațiunea Monteoru, în topul preferințelor pensionarilor buzoieni, la biletele de tratament balnear în martie

   Peste 100 de pensionari buzoieni, cărora le-au fost aprobate cererile făcute pentru bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii (CJP) în baza punctajelor de departajare, vor beneficia, timp de 16 zile, de odihnă și tratament la stațiunea pentru care au optat, începând de sâmbătă, 25 martie, când debutează a doua serie dintre cele 18 stabilite pentru acest an. Dintre cele 102 locuri ale acestei serii, solicitările cele mai multe sunt pentru stațiunea Monteoru, alți nouă beneficiari au ales stațiunea Amara, ambele destinații specializate în tratamentul afecțiunilor reumatismale, în timp ce doi pensionari au preferat stațiunea Covasna, pentru tratarea bolilor cardio-vasculare.

   Pe 10 martie, la Casa Județeană de Pensii (CJP) Buzău s-a dat startul primei serii la biletele de tratament balnear destinate pensionarilor, persoanelor beneficiare de legi speciale și asiguraților sistemului de pensii. Potrivit anunțului CJP Buzău, în 2017, în cadrul Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă „TBRCM“ SA, au fost alocate 2.273 de locuri, care vor fi distribuite în decursul acestui an în 18 serii a câte 16 zile fiecare, de la data de 10 martie, când a început prima serie.

   La cele 2.273 de locuri alocate Casei Județene de Pensii, se vor adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2017, alte locuri de tratament balnear care vor fi contractate cu alți operatori economici interesați. Numărul acestora va fi stabilit după atribuirea contractelor, în funcție de prețurile ofertate pe bilet. Astfel, pentru acest an, pensionarii buzoieni pot opta, prin CJP, pentru una dintre cele șase stațiuni în care sunt repartizate cele 2.273 de locuri. Este vorba despre stațiunile Sărata Monteoru, Amara și Pucioasa, unde se fac tratamente pentru afecțiuni reumatismale și sunt alocate 1.948 de bilete, dintre care cele mai multe în stațiunea buzoiană, respectiv 1.752 locuri. Pensionarii care doresc să-și trateze afecțiunile cardio-vasculare au la dispoziție bilete în stațiunile Covasna și Buziaș, unde sunt disponibile 117 locuri.

   Pentru profilul digestiv, pensionarii au la dispoziție 28 de bilete în stațiunea Olănești. Și în 2017 se menține același procent pentru biletele de tratament gratuite acordate categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, respectiv o cotă de maximum 15 la sută din totalul locurilor disponibile. CJP Buzău le recomandă pensionarilor să aibă în vedere, în momentul alegerii perioadei pentru care optează și intervalele de extra-sezon din primăvară, toamnă și iarnă, când solicitările de bilete sunt mult mai reduse și au șanse mai mari la acordarea acestora în urma ierarhizării descrescătoare a punctajelor individuale. Tot­oda­tă, în perioada de sezon estival, când numărul solicitărilor este foarte mare, depășind pe cel al biletelor alocate în unitățile de cazare, se ajunge la neaprobarea cererilor făcute de solicitanții cu punctaj redus la criteriile specifice. În aceste punctaje de departajare se ține cont dacă persoana a mai beneficiat de un bilet de tratament în ultimii doi ani, de categoria de pensie a solicitantului, precum și de valoarea totală brută a drepturilor de pensie.