* “Pentru consolidările necesare, primăria nu a avut niciun fel de fonduri, sperăm să-i putem ajuta măcar anul viitor”, susţine primarul Constantin Petcu
Deşi fac parte dintr-o parohie de doar 200 de familii, enoriaşii Bisericii “Trei Ierarhi” din Vintilă Vodă au început lucrările necesare pentru stabilizarea alunecării de teren din zona lăcaşului de cult.
* “Pentru consolidările necesare, primăria nu a avut niciun fel de fonduri, sperăm să-i putem ajuta măcar anul viitor”, susţine primarul Constantin Petcu
Deşi fac parte dintr-o parohie de doar 200 de familii, enoriaşii Bisericii “Trei Ierarhi” din Vintilă Vodă au început lucrările necesare pentru stabilizarea alunecării de teren din zona lăcaşului de cult.
Primele semne ale alunecării de teren au apărut în urmă cu câţiva ani, însă, după precipitaţiile abundente din vara trecută, acestea s-au accentuat, Vintilă Vodă numărându-se printre comunele în care, pe lângă drumurile şi podeţele afectate de şuvoaiele de apă, s-au produs şi alunecări de teren. Cea mai dificilă situaţie a fost înregistrată în zona din imediata apropiere a podului de pe DJ 203 K (la intersecţia cu drumul către Bisoca-n.r.), unde s-a produs o alunecare de teren care a pus în pericol biserica cu hramul “Trei Ierarhi” din Vintilă Vodă.
“Din păcate, în zona bisericii, apa cumulată în sol a favorizat producerea unei alunecări de teren. A fost o mişcare de amploare şi au apărut crăpături în pereţii bisericii, ori din acest motiv s-au impus lucrări de consolidare în zonă. În primă fază, a fost începută construirea unui zid de sprijin, dar pentru consolidările necesare, noi, ca primărie, nu am avut niciun fel de fonduri. Tot ce s-a făcut s-a realizat doar cu ajutorul oamenilor din parohie, care, deşi sunt oameni săraci, sunt de bună credinţă. Lucrările nu sunt însă terminate şi sperăm să-i putem ajuta măcar anul viitor”, ne-a declarat primarul Constantin Petcu.
Apele Slănicului, periculoase în cazul ruperilor de nori
Primarul din Vintilă Vodă consideră că prin mediatizarea acestui caz, lucrările de consolidare ar putea fi sprijinite inclusiv de fiii satului sau de către enoriaşii comunelor vecine.
Tot în urma ploilor din vara trecută, în comuna Vintilă Vodă apele au distrus podeţul de tuburi de la Niculeşti, au distrus capetele podeţului de la Dogari şi au afectat în proporţie de 80 la sută drumurile din satele Coca Niculeşti, Petrăcheşti şi Smeeşti, reprezentanţii administraţiei publice locale începând refacerea acestora cu fonduri din bugetul local. De asemenea, la solicitarea localnicilor din trei sate izolate ale comunei, reprezentanţii Primăriei Vintilă Vodă au realizat studiile de fezabilitate necesare realizării a trei punţi peste pârâul Slănic. Potrivit datelor furnizate de primarul Constantin Petcu, fiecare punte a fost proiectată pentru a avea capacitatea pentru o sarcină de 3,5 tone, fiind posibilă inclusiv trecerea autoturismelor. “Avem documentaţiile făcute şi sperăm să obţinem finanţare pentru aceste proiecte. Locurile de amplasare ale acestor amenajări sunt în zonele Vintilă Vodă – Gura Papei, Vintilă Vodă – Bodineşti şi Vintilă Vodă – Ganţa, zone în care oamenii nu mai au acces cu mijloacele auto în perioadele în care sunt precipitaţii mai însemnate“, ne-a declarat primarul Constantin Petcu.
Alesul local din Vintilă Vodă a mai precizat că valoarea unei singure punţi este de câteva miliarde de lei vechi, sperând ca în final să reuşească găsirea sursei de finanţare pentru toate cele trei amenajări de acest gen.